Ziua a treia a început cu stângul și a continuat o bună parte așa. Vremea era neprietenoasă, începuse să plouă, iar asta a întârziat plecarea noastră de la hotel. A continuat cu întârzierea autobuzelor, iar ghinionul cel mai mare era că nu opreau din cauză că erau pline. Vreo 2 autobuze au procedat în acest fel și am fost nevoiți să luăm altul care să ne apropie și de acolo să schimbăm. Așa am făcut, numai că și de aici am întâmpinat probleme, de această dată 3 autobuze nu au oprit și a trebuit să recalculăm traseul. Într-un final, am luat-o la pas și s-a dovedit a fi cea mai bună variantă. În general, autobuzele ocolesc foarte mult pentru a acoperi cât mai multe locuri, asta face să lungească semnificativ timpul până la destinație. Pe jos, în 10 minute, eram față în față cu Valletta. Hello, beauty!
Valletta este capitala Maltei, cea mai mică capitală a Uniunii Europene și din 1980 face parte din Patrimoniul UNESCO. Este inclusă negreșit în planurile fiecărui turist care vine pe tărâmuri malteze. Pentru un spațiu atât de mic, are de toate: clădiri monumentale, obiective istorice și culturale, clădiri moderne, dar care nu fac notă concordantă în peisajul urban. Probabil toate acestea laolaltă au dus la desemnarea ei drept Capitală Culturală Europeană în 2018.
Înainte să vizităm capitala, am decis să vedem întâi Fortul Manoel, citisem că se filmase aici niște scene din Urzeala Tronurilor. Acesta se află pe Insula Manoel și a fost construit în secolul XVIII. Ori nu e deschis publicului, ori am ratat intrarea, că nu era nimeni pe acolo. În plus, a început iarăși ploaia și a trebuit să ne pitim sub o chestie din ciment și să așteptăm trecerea ei. N-a fost amuzant!
După ce s-a oprit ploaia, am plecat spre Valletta. Am luat un autobuz care ne-a lăsat exact la intrarea în centrul istoric, City Gate, pe lângă Fântâna Tritonului. Începând de aici, norocul nostru se schimbă, soarele luând locul norilor aducători de ploaie.
Imediat în dreapta se află ruinele Operei de Stat, distrusă în totalitate în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Locul ei i-a fost luat de un teatru în aer liber.
Ajungem în Piața Reginei în care se află o statuie a Reginei Victoria, iar în spatele ei, Biblioteca Națională a Maltei.
În curând suntem în Piața Sfântul Gheorghe cu al său Palat al Marelui Maestru și clădirea Main Guard.
Strada principală este aglomerată, terasele sunt pline în ciuda vremii urâte.
Din strada principală pornesc străduțe perpendiculare, din care pornesc alte străduțe perpendiculare. Am parcurs Bulevardul Republicii dintr-un capăt în celălalt, până am ajuns la Fortul St. Elmo. Mie mi s-a părut foarte aglomerat, dar am văzut că poate fi mult mai mult în plin sezon.
Știam de faimoasele balcoane colorate și abia așteptam să le văd. Tare pitorești sunt, dau străzilor un farmec aparte.
Valletta nu e chiar despre obiective pe care trebuie să le bifezi, deși are cel mai concentrat centru vechi care însumează circa 320 de monumente. Eu am văzut-o mai degrabă ca un oraș care trebuie străbătut la picior, fiecare străduță plină de istorie, să-i descoperi farmecul rezultat prin îmbinarea stilului arab cu cel britanic, să te relaxezi la o terasă când ai rămas fără vlagă. Asta am făcut și noi. N-am venit cu lista de obiective turistice și nici nu ne-am închis prin muzee. Între noi fie vorba, muzeele nu prea sunt un ,,must” în călătoriile mele.
De la Fortul St. Elmo am mers în josul străzii, pe malul mării, până la Monumentul Siege Bell Memorial, ridicat în cinstea celor care și-au pierdut viața în timpul asediului din Al Doilea Război Mondial.
De aici ne-am îndreptat din nou spre centru, pe niște străduțe pustii. La un moment dat am ajuns pe o străduță cu terase cochete și am decis că aici ar trebui să ne încărcăm bateriile.
După micul festin alcoolic, a urmat altă porție de hoinărit. Am ajuns iarăși în Piața Sfântul Gheorghe, iar de aici am coborât în dreapta spre mare în căutarea unei biserici a cărui dom îl zărisem. Am ajuns repede, biserica se numește Our Lady of Mount Carmel. Bombardată și distrusă aproape în totalitate, a fost reconstruită și finalizată în anul 1980. Se află la doar câteva trepte distanță față de mare. Altă chestie care mi-a plăcut în Valletta, străduțele care ofereau priveliști către mare, și nu sunt puține.
Am făcut cum am făcut și am ajuns aproape de ieșire, la ruinele Operei de Stat. De aici am continuat pe lângă ea și am ajuns la Co Catedrala Sfântului Ioan (St. Johns Co Cathedral), un obiectiv major, dar fațada austeră ne-a făcut să trecem pe lângă ea aproape nepăsători.
La mică distanță se află Auberge de Castille, ridicat în cel mai înalt punct al Vallettei. A fost construit pentru a adăposti cavalerii ordinului Sfântului Ioan. În prezent, clădirea găzduiește birourile primului ministru.
Plecăm de aici, iar în scurt timp ajungem iarăși la mare, de această dată avem vedere către Marele Port și a celor trei orașe fortificate construite de cavalerii Ordinului Sfântului Ioan, Vittoriosa, Senglea și Cospicua. După calculele mele ar trebui să fim în Upper Barrakka Gardens.
Și aici terminăm vizita, dar ziua nu s-a încheiat că trebuie să luăm autobuzul spre hotel. Speram să prindem locuri pe scaun că aveam de mers cam 1 oră și spre norocul nostru chiar am prins. Inițial voiam să facem și Mdina în aceeași zi, dar ne-a plăcut așa mult Valletta încât i-am dedicat toată ziua.
