Acest tinov este fratele mai mare al lacului Sfânta Ana. De fapt, întâi am coborât la el şi nu pot spune cât de dezamăgită am rămas. Este cel mai mare exemplu de AŞA NU se administrează o rezervaţie naturală. Am avut noroc de o vreme frumoasă, aşa că toată lumea a ieşit la plajă, la scăldat, la un grătar, şi unde în altă parte, dacă nu pe malul unicului lac vulcanic din România. Este numai unul şi nici de ăla nu avem grijă. Pe de altă parte, Tinovul Mohoş ia coroniţa pentru AŞA DA.
Dar ce este un tinov? Simplu, o mlaştină oligotrofă, adică cu nivele scăzute ale nutrienţilor. Intrarea în rezervaţia Tinovul Mohoş se face doar însoţit de ghid, plecare din oră în oră, de la 10 până la 16. Biletul de intrare costă 5 lei iar toată aventura durează circa 40 minute. Casa de bilete este chiar la intrarea în parcare, pe partea dreaptă.
La intrarea în rezervaţie, ghidul ne spune să luăm loc pe băncile amenajate în formă circulară(aproximativ) şi începe să ne povestească, în română şi maghiară. Aflăm că este situat la altitudinea de 1050 m în craterul mai vechi al Masivului Ciomatu Mare şi are o suprafaţă de 4 ori mai mare decât cea a lacului Sfânta Ana(Sfânta Ana are 19,5 ha, Tinovul Mohoş circa 80 ha). Întâi a erupt vârful în care se află tinovul şi s-a format un lac vulcanic. Mai târziu, după 1600-1800 de ani are loc o a doua explozie, în urma căruia a rezultat lacul Sfânta Ana. Cenuşa din urma exploziei a colmatat primul lac şi a dus la formarea muşchiului de turbă, cel care acoperă suprafaţa lacului. Grosimea stratului de turbă este cuprinsă între 10 şi 20 m. Rezervaţia adăposteşte numeroase specii de tip relictar, unele de raritate mondială. Dintre acestea: roua cerului care este o plantă carnivoră, ruginare– este de 10 ori mai otrăvitoare decât mătrăguna, vuitoarea-plantă halucinogenă ce seamănă cu afinele, bumbăcăriţa, rogozurile, dar şi peste 20 de specii şi varietăţi ale muşchiului de turbă, pin silvestru, mesteacăn pitic şi mesteacăn pufos. Fauna este reprezentată prin numeroase specii de păianjeni, şerpi, şopârle, urşi.
Roua cerului, plantă carnivoră
Vuitoare, plantă halucinogenă
Ruginare. Planta asta mică, roz, drăgălaşă este de 10 ori mai otrăvitoare decât mătrăguna.
Vegetaţie adaptată la condiţiile sărăcăcioase în nutrienţi
Nu ne-a ţinut prea mult cu capul în soare şi am intrat mai la umbră. Un podeţ de lemn ne permite accesul, ghidul ne sfătuieşte să nu păşim în afara lui.
Chiar dacă imediat după intrare nu ar fi vreo problemă, mai târziu riscăm să ne afundăm în muşchi până la genunchi. Ne prezintă muşchiul şi celelate plante de care ne spunea la intrare şi ajungem deja la primul ochi de apă şi facem o altă oprire. Este micuţ şi o culoare a apei înfricoşătoare, neagră, dar în acelaşi timp, frumoasă, uitaţi cum se oglindesc copacii şi cerul în ea!
Mai sunt încă 14, iar noi vedem în mica noastră incursiune doar 2. Acesta are o adâncime de 17 m. Ghidul ne mai informează că o persoană echipată corespunzător care intră in aceste lacuri, poate să ajungă la celelalte pe sub stratul de turbă. Continuăm… Ghidul ne arată diferenţa dintre afine şi vuitoare şi chiar mă îndeamnă să iau una, dar am refuzat chiar dacă el înghiţise o bobiţă şi mă linişteşte că doar una nu poate să-mi facă niciun rău. Se termină şi podeţul şi înaintarea se face pe un fel de scară aşezată pe orizontală.
Pentru a-mi astâmpăra curiozitatea, am ieşit un pas de pe traseu, desigur într-o zonă unde ştiam că sunt în siguranţă. Ce senzaţie ciudată, ca şi cum ai călca pe un burete. Ajungem la al doilea lac. Acesta este mai adânc, 22 m.
Ne apropiem de închiderea turului, nu înainte de a ne arăta o fotografie cu un urs intrând în rezervaţie, exact pe unde am intrat şi noi. Nu am spus la început, dar zona abundă în afine, de aici şi atracţia urşilor faţă de acest loc.
Foarte faină prezentarea!
Multumesc! 🙂