Vf. Negoiu, secundul României (bonus: capre negre)

Vf. Negoiu, secundul României (bonus: capre negre)

Vara lui 2018 nu prea a fost vară, ploile au pus stăpânire pe ea în cea mai mare parte. Mie nu-mi place să merg pe munte știind că vremea va fi rea și nu-mi permite să mă bucur de peisaj.

După fereastra care ne-a permis tura pe Parângul Mare, vremea dădea să se îmbuneze. Era păcat să nu profităm și am pus de o tură, de data asta în Făgăraș, pe Vf. Negoiu, secundul României.

Bâlea Lac (2040 m)- Vf. Negoiu (2535 m) – 4 ore 30 minute

Am intrat în traseu din parcarea cu Salvamontul, din spatele magazinelor cu suveniruri. Din ceea ce citisem trebuia să urmăm bandă albastră, ajunși acolo am dat de cruce roșie. Eram un pic în dificultate așa că m-am dus să întreb salvamontiștii. Ei m-au lămurit, banda albastră începe de lângă Lacul Bâlea și mi-a arătat cărarea pe unde este, iar crucea roșie o întâlnește sus în șa, de unde se continuă pe bandă roșie.

Începem cu o urcare spre Curmătura Bâlii destul de susținută vreo 40-50 minute, apoi ajungem în Șaua Paltinul, iar traseul se mai domolește. Cu această ocazie reușim să ne odihnim din mers. Continuă o bună parte așa până când începe urcarea spre Lăiețel. De aici începe prima parte cu adevărat dificilă. Unele porțiuni sunt expuse, dar lanțurile ajută foarte mult la menținerea echilibrului și trecerea peste acestea în siguranță. Și urcăm, și urcăm… cu greu, mai o limbă scoasă, mai o oprire și am ajuns, Vf. Lăițel, 2390 m. Oprim doar pentru a face câteva poze lacului Călțun și Vf. Negoiu, de aici aveam vedere totală asupra lor. Bun, dacă am urcat, trebuie și să coborâm. Luuungă coborâre, deja mă trec fiorii știind că la întoarcere trebuie să urcăm pe aici. Și această porțiune necesită mare atenție, rocile sfărâmițate erau destul de instabile și trebuia să fim atenți unde puneam piciorul.

Ajungem la lac unde ne oprim câteva minute scurte. Trecute aceste minute, ne începem urcușul spre vârf, un indicator ne arată 1 oră 45 minute, #rezistăm. La scurt timp de la plecare, surprizăăăăă, o capră neagră. Voi nu știți, dar de 2 ani tot sper să văd și eu o capră neagră și acum se întâmpla, aproape mi-au dat lacrimile. :)) Era sub peretele de stâncă de sub Lespezi. M-am apropiat ușor, ușor și în liniște de ea să o prind cât mai bine în poze. Ajunsesem la câțiva metri de ea și ea păștea fără niciun stres. Am prins-o în zeci de cadre și apoi m-am întors să-i arăt și soțului ce poze frumoase am putut face. Acum altă surpriză, no memory card insert. Șoc și groază, am trecut de la extaz, la agonie. După schimburi de replici în care ne acuzam reciproc că nu am pus cardul înapoi în cameră, m-am mai dus o dată să o pozez. Când aproape am ajuns lângă ea, se așezase pe o stâncă să se odihnească. Ce puteam face? Nimic! Am plecat dezamăgită și nu am mai scos o vorbă până pe Negoiu. Eram așa ofticată că îmi venea să plâng.

vf. negoiu

Urcăm pe lespezi, apoi pe curbă de nivel până ajungem la intersecția strungilor. Strunga Dracului era închisă, deși am văzut persoane care veneau sau se duceau pe acolo, și Strunga Doamnei, cea recomandată. Schimbăm dunga roșie pe dungă galbenă și începem urcarea prin acest loc îngust prevăzut cu lanțuri pentru susținere. A urmat altă urcare, mai domoală la început, numai că poteca era îngustă și se mergea în șir indian. Când ne întâlneam cu cineva, unul trebuia să se oprească și să se dea la o parte. Și ne-am întâlnit cu multe persoane, neașteptat de multe. Adevărul e că am ocolit cam multișor, dar dacă scrie că nu-i voie, păi nu mergem pe acolo.

Cărarea continuă printre bolovani și grohotiș, dar e ultimul urcuș spre vârf. În această zonă am întâlnit altă capră neagră, dar fugea atât de repede că doar câteva secunde am zărit-o. Acest ultim urcuș a scos untul din noi, cum s-ar zice. Dar iată-ne pe vârf după 4 ore jumătate de când am plecat de la mașină.

vf. negoiu

Aici iar multă lume, grupuri, grupulețe. Am luat o mică gustărică, ne-am încărcat un pic bateriile și în 20 de minute eram gata de plecare.

Vf. Negoiu – Lacul Călțun (2135 m) – 1 oră și 15 minute

Începem frumoasa coborâre, că doar după o frumoasă urcare, urmează o coborâre cel puțin la fel de frumoasă. Multe persoane încă urcă, probabil e normal, fiind primul weekend cu vreme bună după ce toată vara a plouat. Până să ajungem în Strunga Doamnei, vedem altă altă capră neagră, ceva mai prietenoasă, dar nu ca surata ei de la lac.

vf. negoiu

Coborâm cu bine prin Strungă, ne tragem sufletul pe curba de nivel și ajungem în Portița Călțunului. Suntem la ultima coborâre spre Călțun.

vf. negoiu

Ajungem la locul unde am văzut capra neagră și ce să vezi, ea era tot acolo și păștea. M-am dus iarăși să o pozez, ea tot prietenoasă și am prins-o în cele mai frumoase ipostaze. Am plecat cu inima împăcată, me happy! 🙂 Eu și soțul meu suntem prieteni din nou.

vf. negoiu

vf. negoiu

vf. negoiu

Suntem la intersecția traseelor, cel prin Lăițel care ne dă fiori reci pe șira spinării doar uitându-ne la el și cel spre Tunelul de pe Transfăgărășan, Poteca lui Grigore se mai numește. Știam de acesta din urmă, îl aveam în gând pentru retur, dar aveam nevoie de o părere de la cineva care l-a parcurs. Și l-am găsit, ne-a spus că e mai ușor doar că este o urcare mai grea spre final. Am zis să încercăm.

Lacul Călțun – Tunel Transfăgărășan – 2 ore 30 minute

Am purces urmărind crucea albastră. Începem cu o coborâre abruptă, apoi se domolește pentru a începe o nouă urcare lejeră. Pe alocuri, poteca nu este prea vizibilă, dar e marcată foarte bine. Intrăm într-o porțiune de jnepeniș nu prea plăcută, bine că ieșim repede din ea. Ajungem într-o căldare, după calculele mele, Căldarea Paltinului, din care șiruiesc multe izvoare. Este foarte plăcută plimbarea prin ea, suprafață plană, cărare bătătorită, peisaj superb. Trebuia să se termine o dată și o dată. În fața noastră se află un perete abrupt, încercăm să ne dăm seama pe unde trebuie să mergem, dar nu reușim fără ajutorul unei persoane care venea din urmă. Mi-am făcut cruce cu limba când am văzut pe unde continuă traseul. Nici nu credeam că reușim în mai puțin de o oră. Dar, cumva, l-am făcut în 40 de minute. Pare să urmeze ultima parte, se zărește Transfăgărășanul. Se coboară ușor pe versant, apoi ajungem într-o zonă neprietenoasă cu bolovani mari, dar curând avea să se termine.

N-a fost tocmai floare la ureche, dar parcă tot e varianta mai bună față de urcarea pe Lăițel. Nu mi-ar plăcea să urc pe traseul acesta, peisajele nu se compară.

Este prima tură din care n-am sute de poze, până la Călțun n-am avut card în cameră, iar la întoarcere nu prea am mai avut chef de poze din cauza oboselii, dar nici peisajul nu încuraja. Am, totuși, în telefon poze din prima parte. Sunt ca un mic japonez, imortalizez tot cu toate sursele disponibile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dovedeşte că nu eşti robot *

Protected by WP Anti Spam