După tura la Vf. La Om pe ploaie și ceață de la începutul lui august, am decis că trebuie să mă întorc în Piatra Craiului pe vreme bună. S-a întâmplat la jumătatea lui septembrie, pe 14 mai exact.
Dacă prima dată am mers pe varianta cea mai accesibilă, acum am ales opusul, traseul pe La Zaplaz, despre care se spune că ar fi cel mai dificil traseu marcat din România. Urma să urcăm și să coborâm pe același traseu.
Din ceea ce am citit pe net reiesea că este extrem de greu, chiar începusem să cred că sunt șanse să nu fiu în stare să termin acest traseu. Aveam să aflu mai târziu că nu e chiar așa, desigur, cu condiția să nu-ți fie frică de înălțime, multă atenție și să mai fi făcut trasee montane.
Plaiul Foii (849 m) – Refugiul Spirlea (1410 m) – La Zaplaz (1640 m)- 2 ore și 20 minute
Plecarea este de la Cabana Plaiul Foii, tot aici, la tonomat, se poate plăti taxa de intrare în Parcul Piatra Craiului, 5 lei de persoană. În caz că vă întrebați, drumul este asfaltat până la cabană.
Din parcare se iese în drumul principal și se continuă pe el, pe jos. Banda roșie este marcajul pe care trebuie să-l urmărești. Aici am întâlnit un indicator care arata 5-6 ore până pe vârf.
Începutul traseului este lejer, iar cursul apei ne-a însoțit o bună parte din drum. Creasta Craiului se zărește măreață deasupra verdelui pădurii. Fantastică priveliște!
La un moment dat am intrat în pădure și de aici urcușul s-a mai accentuat puțin. Imediat după indicatorul care anunță 15 minute până la refugiu se găsește un izvor, trebuie coborât un pic din potecă. În scurt timp am ajuns la refugiu unde am luat o scurtă pauză. Creasta semeață a Craiului este tot mai aproape, ni se deslușește din ce în ce mai mult.
De la refugiu urcarea se accentuează treptat. Prima parte se desfășoară prin pădure, apoi se ajunge într-o zonă de grohotiș și fără să te aștepți ai ajuns La Zaplaz, spectaculosul Zaplaz. Aceste arcade, cândva, au fost peșteri, iar sub acțiunea apei, pereții lor s-au prăbușit. De fapt, aceste forme săpate în calcar constituie una dintre caracteristicile Masivului Pietrei Craiului. Anul trecut mă minunam la vederea Cerdacului Stanciului care are același mod de formare.
Mai spectaculoasă este priveliștea de deasupra lui. Pentru a ajunge acolo se urmărește marcajul prin stânga și se ajunge la prima porțiune prevăzută cu lanț.
Ajutați de lanț, priză bună cu cealaltă mână și picioarele pe pietre stabile, am trecut cu brio această porțiune care ne scoate deasupra Zaplazului.
Mare atenție să nu disloci pietre în timp ce urci și la ceilalți din fața ta care ar putea pune în mișcare pietre. Nimeni nu face asta intenționat, dar se poate întâmpla. Chiar aici a trecut pe lângă mine o piatră care în dreptul meu s-a mai spart în câteva bucătele. Așadar, MARE atenție, și asta pe toată durata traseului.
La Zaplaz (1640 m)- Vf. La Om (2238 m) – 1 oră și 50 minute
Și de aici începe partea cea mai dificilă. Cu mare atenție facem fiecare pas. Într-adevăr sunt câteva porțiuni mai periculoase, aici sunt amplasate lanțurile ajutătoare care, de fapt, sunt niște șufe groase. Mănușile au fost de mare ajutor, așa că nu uita să le iei cu tine. Nu uităm, totuși, să admirăm peisajul, stâncărie cât cuprinde, hornuri cu grohotiș și mici porțiuni înierbate. Departe, departe se vede și locul de unde am plecat.
Chiar și vremea a fost prietenoasă, nu a fost seninul ăla care dă bine în poze, norii s-au tot perindat pe cer. Ne-am dat seama că asta a fost în avantajul nostru, un soare puternic ne-ar fi trebuit pe această porțiune și ne-am fi copt la propriu.
Mai sperăm și să vedem vreo capră neagră, dar până la terminarea traseului n-am avut noroc.
Depășim 2 grupuri, ajungem din urmă alte persoane, se pare că avem spor. În circa 2 ore am ajuns în creastă. De aici, am făcut stânga pe punct roșu, iar în vreo 10 minute am ajuns pe vârf.
Vf. La Om – Plaiul Foii pe la Zaplaz – 3 ore și 20 minute
40 de minute binemeritate am făcut pauză pe vârf, de gustărică și de admirat peste stâncăriile Craiului până departe.
La prima urcare doar borna am văzut-o, ce peisaje minunate am ratat. Dar nu-mi pare rău că am urcat și n-am văzut nimic, aș fi regretat dacă renunțam după ce am ajuns la refugiul Grind, când mai era puțin până pe vârf. Bine, nu chiar atât de puțin, 2 ore la urcare și o oră la coborât.
Hai să mai facem niște pași…
Îmi era ușor teamă de coborâre, am tot citit în online că este mai dificil la coborât decât la urcat. Nimic mai fals, din punctul meu de vedere. Dacă la urcare am făcut câteva opriri să-mi trag sufletul, la coborâre n-am simțit nevoia. Nici din punct de vedere al oboselii, nici pentru odihna genunchilor. Eram sprintenă ca o capra neagră. :))
