Domul din Pistoia-am fost, am văzut, mi-a plăcut

       Pistoia se află la o distanță de aproximativ 45 km față de Lucca, nu este un oraş tocmai turistic, nici nu l-aş recomanda cuiva decât dacă ar avea mult timp la dispoziție şi nu ştie ce să facă. Are nişte biserici vechi şi o superbă catedrală în Piazza del Duomo.

La Lucca am simțit din plin cât e de turistic oraşul, mă refer la intrarea cu plată în aproape toate bisericile importante. În schimb, la Pistoia, exact contrariul. Am vizitat 4 biserici fără să plătim nimic, iar când am ajuns la dom ne-am aşteptat ca aici să se perceapă o taxă de intrare. Dar nu! Am vizitat domul, cripta şi baptisteriul gratis.

domul din Pistoia

După 2 zile petrecute la Pisa şi Lucca, ajunsă în Piazza del Duomo am recunoscut imediat stilul romanic pisan omniprezent în zonă. Prima atestare documentară are loc în anul 923. După 2 incendii şi un cutremur la activ, a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului. De fapt, se poate spune că în fiecare secol au avut loc lucrări importante care l-au adus la înfățişarea de astăzi. Din anul 1999 când a fost restaurată fațada şi clopotnița, nimic nu a mai fost modificat. Are funcția de catedrală, poartă hramul San Zeno şi a fost ridicată la rangul de basilică minoră. Intrarea este prevăzută cu un portic format din 7 arcuri, iar fațada este decorată în tipicele fâşii de marmură albă şi neagră. În vârful domului se află statuile sfinților patroni: San Zeno şi San Jacopo.

domul din Pistoia

Interiorul este format din 3 nave şi acesta în stil romanic. În partea dreaptă a altarului este o scară care duce la criptă şi într-o încăpere în care se pot vedea resturile unei vechi vile romane şi ale primei biserici peste care este construită actuala biserică.

domul din Pistoia

Cripta (bănuiesc)

DSC02387

Baptisteriul se află în fața domului, părea interesant din spatele schelelor. Are formă octogonală şi este din marmură albă, neagră şi verde. Interiorul este aşa cum ne-a obişnuit, simplu, iar în centru se află bazinul de botezat.

domul din Pistoia

Superba clopotniţă este şi aceasta în stil romanic, cu o înălțime de 67 m. Se poate urca în ea doar însoțit de ghid, lunea este închisă. A fost refăcută în mai multe rânduri datorită cutremurelor care o distrugeau. Aspectul actual reiese din anul 1576.

domul din Pistoia

Piazza del Duomo era foarte vie, multă lume, persoane de toate vârstele adunate în acea zi de sărbătoare. Se spune că atunci când te duci într-un loc nou trebuie să faci cum fac localnicii. Ne-am luat o înghețată, ne-am aşezat pe o bancă din piață şi am contemplat frumusețea ce ne înconjura: domul, copii râzând şi făcând o grămadă de gălăgie, bătrâni şi tineri şi noi, printre puținii turişti din oraş.

2 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Adeseori, orasele turistice iti lase impresii mai adanci si mai placute decat cele turistice. Asa mi s-a intamplat mie cu Pistoia.
    Ai vizitat si biserica Sant’Andrea? Are un amvon f frumos, realizat de Giovanni Pisano.
    Din pacate, cand am fost eu, Ospedale del Ceppo era in restaurare si nu l-am putut vizita.

    1. Nu am vazut-o, cred ca este frumos, oriunde a pus mana Giovanni Pisano a iesit ceva extraordinar.
      Noi am facut la Pistoia o scurta oprire fara sa stim ce vom gasi. In afara de dom care mi-a placut tare mult, am mai vazut 2 biserici a caror fatada era din caramida, nefinisata, mi-a placut acesta aspect. O astfel de fatada am mai vazut la domul din Montepulciano.

Dă-i un răspuns lui Mirela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *