Recunosc că nu am ajuns în județul Neamț atât de mult pe cât mi-aș fi dorit și deși am trecut de nenumărate ori prin Piatra Neamț nu am oprit să-l vizitez, știind că are numeroase atracții turistice.
În 2018 a fost declarat Destinație Europeană de Excelență oferind turiștilor foarte multe motive pentru a-l vizita. Fie că este vorba despre gastronomie, istorie, obiceiuri și tradiții, plimbări în natură și drumeții, frumuseți naturale sau activități de agrement.
În cele câteva peripluri prin Neamț am descoperit locuri încărcate de istorie, unice, dar și locuri naturale de o frumusețe aparte.
Lacul se află în Munții Stânișoarei și face parte din Rezervația Naturală Lacul Cuejdel. Formarea lui a început în anul 1978 prin alunecări și surpări de teren succesive pe cursul pârâului Cuejdel și în 1991 s-a produs o alunecare de dimensiuni mari care a blocat toată valea obturând pârâul, iar în decursul timpului s-a acumulat apă formându-se lacul actual. Numeroasele trunchiurile ale copacilor care ies din apă dovedește amploarea fenomenului.
Traseu: marcaj punct roșu din satul Cuejdiu.
Cascada este un monument al naturii, aflată în Masivul Ceahlău, la altitudinea de 1247 m. Cu o înălțime de 25 m, este formată din două praguri, cel superior are 20 m, iar cel inferior, 5 m.
Traseu: marcaj cruce roșie din Durău.
Ceahlăul este una dintre grupele muntoase ale Carpaților Orientali, cu peisaje pitorești, cu floră și faună bogate, Floarea de colț și caprele negre sunt nelipsite de pe abrupturile masivului. Este o destinație căutată în orice sezon și de toate tipurile de turiști care au un minim de antrenament fizic.
Cele mai înalte piscuri sunt Ocolașul Mare (1907 m), rezervație științifică unde accesul este restricționat și Vf. Toaca (1904 m), cel mai turistic vârf al Ceahlăului. Acesta poate fi abordat pe mai multe trasee, fiecare dintre acesta culminând cu faimoasa scară metalică care urcă spre vârf.
Traseu: marcaj bandă roșie din Durău.
- Rezervația naturală Cheile Șugăului – Munticelu
- Cheile Bicazului
- Lacul Izvorul Muntelui
Este cel mai mare lac artificial amenajat pe un râu interior din România. Este situat pe cursul superior al râului Bistrița și dispune de un port pentru activități nautice precum plimbări cu vaporașul, hidrobicicleta sau cu barca.
- Lacul Pângărați
Este situat pe teritoriul administrativ al comunei Pângărați și este o arie naturală de protecție avifaunistică. Originea lacului este una antropică fiind un lac de baraj artificial construit pe râul Bistrița.
Condițiile climatice oferă un mediu propice pentru iernarea și cuibărirea mai multor tipuri de păsări.
- Zimbrăria Dragoș Vodă
- Mănăstirea Neamț
Se află în comuna Vânători-Neamț, satul Mănăstirea Neamț și este cel mai mare și cel mai vechi așezământ monahal din Neamț. A fost atestată documentar din 1407 și a fost ctitorită de Petru I Musat. Complexul monahal este constituit din mai multe clădiri printre care: două biserici, două paraclise, turnul-clopotniță, precum și un muzeu.
- Cetatea Neamț
O activitate pe care vreau să o fac este safari cu zimbri, în Parcul Natural Vânători-Neamț. Este un traseu de dificultate medie, iar cea mai scurtă variantă durează aproximativ 2 ore. Acesta se poate face pe jos sau cu mașina de teren și se pot observa animale în sălbăticie sau semilibertate. Dacă sunteți curioși, intrați pe acest link: https://www.tinutulzimbrului.ro/safari-cu-zimbri/