Cabana Mălăiești – flori de colț, capre negre și o surpriză

Cabana Mălăiești este unul dintre simbolurile Bucegilor, amplasarea ei într-una dintre cele mai frumoase văi glaciare o face să atragă în fiecare anotimp numeroși vizitatori. În grupurile cu temă montană (și nu numai) este o vedetă. Era și pe lista mea, iar în a doua zi de august era în program. În această perioadă înflorește și floarea de colț, iar Bucegii corespund arealului ei de creștere și aveam așteptări să o văd, vremea era perfectă, trebuia să iasă o tură frumoasă. Mai ales că voiam să continuăm traseul până pe Bucșoiu care știam că are priveliști spectaculoase.

Sunt mai multe trasee care duc la cabană, noi am ales varianta din Râșnov despre care se spune că ar fi cel mai scurt. În timp ce-mi făceam research-ul pentru traseu, nu eram lămurită de unde începe marcajul. Dar la fața locului a fost foarte simplu, am pus pe gps Strada Glăjărie Râul Mare și chiar cum am intrat pe stradă am și găsit marcajul bandă albastră pe care trebuia să-l urmărim. În prima parte, prin localitate, acesta se găsește în special pe stâlpi și este foarte frecvent. Drumul este foarte bun, asfaltat, iar forestierul cu care continuă este impecabil.

Mașina am lăsat-o la intersecția de drumuri forestiere, unde este indicatorul care arată 2 ore și 45 minute până la cabană. Până la intrarea propriu zisă în traseu am mai mers pe jos circa 1 km. Multe mașini erau parcate aici, nu știu dacă și legal deoarece acolo unde am lăsat mașina era un panou cu accesul interzis pentru autovehicule. Oricum, pentru liniștea noastră am preferat să mai mergem pe jos 1 km.

Apoi, din drumul forestier, am mers spre dreapta, am intrat în pădure trecând peste un podeț din lemn. Imediat începe și urcușul care în scurt timp se mai îmbunează. Și apoi iar se mai accentuează. Cărarea șerpuiește prin pădure în urcare continuă. Respirația mea a început să o ia un pic razna, dar în scurt timp mi s-a reglat. Parcă nu a trecut așa mult timp de la ultimul traseu. Hmmm…

Traseul a fost foarte circulat, de la cei mai mic, până la cei mai în vârstă și cățeluși de toate taliile și rasele. Chiar dacă traseul se desfășoară prin pădure, riscul de a te întâlni cu ursul este foarte scăzut, chiar nul aș zice, în special în week-end.

La o oră de când am plecat am ajuns într-un punct cu vizibilitate mai largă și loc de popas. Noi n-am simțit nevoia și am continuat. Parcă urcușul se mai domolește, am trecut și printr-o serie de poienițe care ne-au permis să admirăm stâncăriile Bucșoiului Mare și Postăvaru.

cabana malaiesti

Stâncile sunt din ce în ce mai prezente în peisaj, ceea ce înseamnă că ne apropiem de cabană.

2 ore a durat urcarea, fără pauze lungi, dar nici n-am alergat.

Când am ajuns la cabană era forfotă mare, toate mesele de la terasă erau ocupate, așa că ne-am căutat un loc pe iarbă să ne întindem un pic la soare. Am luat și o gustărică, ne-am hidratat și am stat ca șopârlele la soare. Ce senzație plăcută!

N-am spus nimic de cabană… are o priveliște spectaculoasă. Este situată aproape de ieșirea din pădure și are vedere către toată Valea Mălăiești și este înconjurată de pereți înalți de stâncă, ca o fortăreață.

cabana malaiesti

Se află la altitudinea de 1720 m și la intersecția mai multor trasee montane, dintre care către Vf. Omu, Vf. Bucșoiu, Lacul și Șaua Țigănești.

Am stat vreo 30 de minute la soare, ce-aș fi tras un pui mic de somn. Dar trebuie să continuăm…

Am urcat către partea superioară a văii, tot pe bandă albastră, traseu care duce către Vf. Omu. Cred că am făcut 30-40 minute până la celălalt prag al văii. N-am menționat că eram cu ochii în patru după flori de colț și capre negre. Aveam un feeling că voi avea de toate. 🙂 Prima bucurie a apărut sus, 3 fire de floare de colț. Wow, ce drăguțele! Apoi încă una, și încă un buchet, și alte două. Eram în Raiul florilor de colț. Ca mai apoi să văd un buchet de 12 fire. Am stat foarte mult să admir și să pozez florile, nu puteam să mă desprind.

cabana malaiesti flori de colt

cabana malaiesti flori de colt

Și nu erau doar flori de colț, toată căldarea era acoperită de un covor de flori multicolore. Raiul Bucegilor l-am numit.

cabana malaiesti

De aici, am părăsit marcajul bandă albastră și am trecut pe triunghi albastru. Încă 2 ore și jumătate până pe Bucșoiu, prin Brâna Caprelor. Eram cam la limită. Am zis că dacă vedem și capre negre, renunțăm la planul inițial.

Dar stai, ce se vede acolo pe piatra aceea? O, da, o capră neagră. Mi-am schimbat rapid obiectivul și m-am apropiat ușor de ea. Drăguța de ea a fost un model pe cinste.

cabana malaiesti capre negre

Un pic mai încolo am zărit niște mișcare și m-am apropiat, alte două căprițe. Și apoi încă trei și o mare surpriză, o capră neagră gri. Whaaaat!

cabana malaiesti capre negre

cabana malaiesti capre negre

cabana malaiesti capre negre

Părea desprinsă din peretele de stâncă. Am reușit să le fotografiez și apoi am rămas fără baterie la cameră. Ahhh, sfințișorii! A trebui să ajung la rucsac și să mă întorc, dar a meritat maxim. A fost cea mai interesantă chestie din ultima vreme. Nu știu motivul exact pentru care avea culoarea asta, dar sunt 2 explicații plauzibile: ori bătrânețea, ori vreo boală sau mutație.

Vreo oră am stat cu caprele, nici nu mi-am dat seama când a trecut așa repede timpul. Acum eram obligați să renunțăm la Bucșoiu pentru că nu mai aveam timp. Nu-mi place când trebuie să abandonez un traseu, dar de data asta nu am avut nicio remușcare, mă simțeam împlinită că am fost martoră la ceva atât de special.

La întoarcere am făcut 30 de minute până la cabană și încă o oră și 20 de minute până la mașină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Protected by WP Anti Spam