Pentru această tură aveam în plan Retezatul, plecare din Poiana Pelegii către Lacul Bucura și apoi Vf. Peleaga și Păpușa. Dar după ce am urmărit vremea zilnic timp de aproape 2 săptămâni și nu dădea semne să se îmbuneze, am recalculat traseul. În plus, vestea că drumul până la Poiana Pelegii este stricat, ne dădea cu totul planurile peste cap. Doar sâmbătă era vreme frumoasă, deci un traseu de o zi, luând în calcul și cele aproape 7 ore de condus din Focșani, n-aveam cum să ajungem prea devreme la intrarea în traseu. După lungi căutări și reverificări ale vremii, am decis să urcăm pe Vf. Parângul Mare, 2519 m, cel mai înalt din Munții Parâng, pe locul IV în topul vârfurilor de peste 2500 m din țară și cel mai înalt din România care nu se află în Munții Făgăraș. Avea să fie primul vârf de peste 2500 m din anul acesta, să sperăm că nu va fi singurul.
Plecarea din Focșani a fost la ora 3:00, iar destinația era Transalpina. În jurul orei 10:00 era estimat să ajungem la destinație, deci 7 ore de condus, 2 ore dormite, good luck, hubby!
Transalpina – Vf. Parângul Mare 2519 m – 5 ore
Intrarea în traseu se află după Pasul Urdele, venind dinspre Rânca, iar undeva pe stânga se află un indicator. Acesta indică 4-5 ore până pe Parângul Mare, bandă roșie. Tot de aici pornește și traseul pentru Lacul Gâlcescu, 2 ore.
La 10:30 am plecat de la mașină, cam obosiți, dar cu speranța că reușim să terminăm traseul. Vremea pare bună, doar niște nori mai negricioși în depărtare se zăreau. Stau fără stres, am urmărit starea vremii și nu (prea) se anunțau ploi sau furtuni.
Traseul e un șir continuu de urcușuri și coborâșuri, chiar de la început. După circa 5 minute de mers pe șes începe prima urcare spre Vf. Iezer (2157 m). De aici avem imagine către Transalpina, ne dăm seama că faimoasele pozele văzute pe internet de aici au fost făcute, șirul acela de șerpuiri ale șoselei coborând din Pasul Urdele. O admirăm, nu poți fi indiferent în fața acestei frumuseți.
Trecem pe sub Vf. Mohoru (2337 m), pe sub Vf. Pleșcoaia (2250 m), mai o coborâre, mai o urcare, ajungem la intersecția cu traseul care duce către Lacul Gâlcescu, asta înseamnă că avem o oră de când am plecat, bun, suntem în grafic. Noi continuăm către vârf, poate dacă la întoarcere mai avem timp, facem o abatere de la traseu. O să ni se pară dureros de amuzant acest gând peste vreo 8 ore.
Suntem în apropiere de Vf. Setea Mare (2365m) pe care îl ocolim spre dreapta spre Piatra Tăiată, printre lespezi care ne mai ia din avânt.
Dacă până acum traseul a fost frumos reușind să vedem creasta Parângului și mult în depărtare, de aici devine superb. Încep să se vadă văile glaciare cu ale lor ochi albaștri, mă refer la numeroasele lacuri care și-au făcut ,,culcuș” între stânci.
Un indicator ne anunță că mai avem 2 ore până pe vârf, dar am dubii mari despre veridicitatea lui. De aici, traseul de crestă coboară spre Șaua Ghereșu și apoi urcăm pe curba de nivel spre Vf. Ieșu (2373 m).
Mergem de ceva timp, oboseala se simte în picioare, dar vârful tot nu l-am atins. Întrebăm pe cineva care a fost mai harnic decât noi și ne ,,încurajează” că mai avem vreo 2 ore. Aveam ceva timp de când trecusem pe lângă indicatorul care arăta 2 ore, pe cine să credem? Aveam să aflăm că răspunsul persoanei respective avea legătură cu realitatea.
Altă vale glaciară, Roșiile, ne încântă cu lacurile sale, Roșiile (în prim plan mai jos), Lacul Lung lângă el și sub vârf, Lacul Mândra.
Ne apropiem de final și doar două hopuri ne mai stau în cale, unu mai mic, Vf. Gruiu (2345 m) și unu mai mare care duce în vârf. De fapt, cel mic nu era tocmai mic.
Am început să urcăm vitejește cu opriri scurte destul de dese ca mai apoi să coborâm și să urcăm hopul mare. Doamne, ce mare a fost sau cel puțin așa mi s-a părut mie. Mergeam de mai bine de 4 ore, urcușul abrupt, iar cărarea era printre lespezi pe care ori le ocoleai, ori trebuia să te urci pe ele. Jumătate de oră ar trebui să facem până în vârf și cred că ne-am încadrat în timpul acesta. După 5 ore, iată-ne pe vârf. Acesta este momentul în care uiți toată oboseala și știi că a meritat tot efortul.
Am petrecut 15-20 minute aici, ne-am odihnit, am mâncat ceva, am mai schimbat o vorbă cu alți munțomani și apoi ne-am întors pe același traseu pe care l-am făcut în 3 ore și 45 minute. Returul a fost fără evenimente prea neplăcute, doar o durere de genunchi continuă care a culminat cu coborârea de pe Vf. Iezer când am simțit că nu mai pot ajunge la mașină și o scurtă ploaie rece și măruntă care ne-a prins pe sub Vf. Setea Mare. Ce-am mai râs când ne-am întrebat dacă vrem să coborâm la Lacul Gâlcescu, dar nu era râsul nostru.
În cifre, tura asta a însemnat: aproape 9 ore de mers pe jos, 46900 de pasi, 32 km (date din aplicația Health de la Samsung), 7 ore cu mașina din Focșani și doar 2 ore dormite în noaptea dinaintea ei.
Imi permit un singur comentariu. Traseul are 26 km, probabil aplicatia Health de la Samsung e la fel de praf ca cea de Apple (doua iphone-uri, unul indica 31km, altul 38km, absolut inutile). Am facut traseul astazi, am masurat anterior pe Open Street Map si au iesit 26km. Aplicatia GaiaGPS mi-a indicat tot 26km fara ceva zeci de metri. Din pacate timpul meu a fost un oribil 12 ore, 40 min. Cred ca lipsa apei e cea mai mare problema a traseului.
Iar ca raspuns pt domnul Nelu, campatul e problematic. Lipsa apei si vinturile constante. Consider ca am avut o zi superba, max 20C si senin dar constant am avut vint de 20-30km/h.
Probabil. Nici nu am avut alta varianta de monitorizare pentru a face comparatie. 🙂
Salut !
Se poate campa pe traseu ? As dori sa il fac in doua zile.
Multumesc !
Da, se poate campa oriunde pe traseu, singura problema fiind lipsa izvoarelor. Este foarte practicata camparea in apropierea lacurilor, Galcescu sau Mandra, dar asta inseamna un efort in plus. De exemplu, coborarea la Galcescu dureaza circa 1 ora. Poate cea mai buna recomandare e alimentarea cu apa pentru 2 zile si camparea pe traseu: intre vf Mohoru si Vf Setea Mare, in apropiere de Saua Gruiu, Saua Gheresu, Vf. Mandra.