Din nou Transilvania (Guest post)

Octombrie. Urcăm pe teribila E85. Spre Nord. La Adjud facem stânga, către Carpații Răsăriteni. Da, din nou spre Transilvania. Onești. Tîrgu Ocna. Peisajul începe să devină elvețian. ,,Acolo e mai stâncos, e mai mare altitudinea!” comentează Cornelia cârcotaș. Culorile sunt de vis. Întreaga paletă a toamnei. Galben, roșu, maro, dar mai ales ruginiul, care face ca totul să fie desprins din cărțile de povești ale copilăriei. Comănești. Apoi, luăm Carpații Răsăriteni în plin, prin pasul Ghimeș, de-a lungul Trotușului. O veveriță traversează, nonșalant, șoseaua. Autoturismele cu indicativ de Bacău încep să alterneze cu cele de Harghita. Suntem, din nou, la limita a două lumi diferite: Moldova și Ținutul Secuiesc. O limită care nu este un punct fix, ci mai degrabă un limes, o zonă unde cele două ținuturi interferează.

Ski Gyimes

,,Tati, când ajungem la pîrtia de bob?” îmi testează răbdarea Maria, fata mea de cinci ani. Știe ea ceva. Ajungem la SkiGymes, o pârtie amenajată pentru bob de vară, în Lunca de Sus, Harghita. Un soi de montagne russe pe o pârtie, nu foarte abruptă. Boburile urcă, cuminți, până în vârf, pentru ca, apoi, să revină la poalele pârtiei, după un traseu care face ca adrenalina să atingă cote ridicate. De ce? Pentru că ai, de nenumărate ori, impresia că vei veni în cap sau vei zbura în decor cu peste 100 km/h.  Evident că pista e testată și nu sunt șanse mari pentru așa ceva, dar natura umană nu-ți dă pace. Maria e în al nouălea cer. Nu realizează nimic din cea am descris mai devreme. Așa sunt copii. Mă dau și eu odată. Trag de frâne la greu. Am impresia că am să rămân cu ele în mână. ,,Tati a venit la vale ca un mormoloc fricos!” zice Maria. Râd. Așa e. Nici la volan nu-mi plac coborârile, le fac foarte prudent.

Miercurea Ciuc – orașul prietenos

A doua zi ajungem la Miercurea Ciuc. În centru. Căutăm Castelul Miko. Aparținând în trecut unei familii nobiliare secuiești, azi servește ca Muzeul Secuiesc al Ciucului. Intrăm. Nu facem rău. Un muzeu frumos, atractiv chiar și pentru cei mai puțin pasionați de istorie. Fel de fel de povești fascinante, adunate în același loc. De la descinderea secuilor în aceste locuri și până azi. O bogăție de exponate. Imagini și hărți 3D, fel de fel de explicații pe care le poți viziona sau asculta la căști.

Ne plimbăm pe străzile orașului. E duminică dimineața și totul e liniștit. A, de undeva se aude Sf. Liturghie ortodoxă. Orașul, majoritar maghiar, are o minoritate românească de 16%. Într-un parc drăguț, Maria găsește un loc de joacă. Cornelia rămâne cu ea, iar tati pleacă să cunoască centrul. Undeva la soare, găsesc o terasă. Uit de cercetare și, ca om al sudului, mă predau căldurii. Mă așez, la o cafea, cu fața la soare, ca un panou fotovoltaic. Îmi place că, deși sunt în centrul orașului, e liniște și lipsește zgomotul acela de fond, specific orașelor de la sud de paralela 45, acolo unde oamenii au un alt temperament.

Lacul Sfânta Ana

Nu am mai fost acolo, Cornelia da. ,,Veneam aici, în excursii cu școala!” Aha. Deci, a fost, dar cam când era lupul cățel. Trecem prin Băile Tușnad, stațiune balneo renumită, cel mai mic oraș din România sau, cum era denumit în epocă, mica Elveție. Treburile au demarat aici pe la 1848, în vremea vechii administrații austro-ungare.

Urcăm spre lac. Nu numai serpentinele ne fac să mergem încet, ci și peisajul. ,,Parcă suntem într-o pădure magică și urcăm spre un castel din povești!” zice Maria. Copii au un avantaj. Imaginația lor poate multiplica frumosul. Și, implicit, și bucuria. O barieră ne oprește la 1,5 km de lac. De aici, drumeție. Dus-întors. La dus, la vale. La întors…

Merită. Lacul și împrejurimile par desprinse dintr-o carte. Probabil că sunt multe povești pe care autorii lor le-au scris după ce autorii au văzut locuri ca acesta sau, de ce nu, chiar pe acesta…

Text și fotografii: Cătălin Dumitrescu

Cătălin Dumitrescu este un scriitor vrâncean, autor al romanului ,,Fiul Dușmanului”, o carte inspirată din realitatea din timpul comunismului, cu momente pline de suspans și o poveste de dragoste în vremuri grele. Îi place să călătorească și să scrie despre locurile pe care le vizitează, iar eu sunt mai mult decât bucuroasă să-i găzduiesc una dintre experiențele sale prin România.

Cu sincere mulțumiri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Protected by WP Anti Spam