Circuit în Bucegi: Poarta – Ciubotea – Vf. Scara – Clincea – Poarta

Un traseu pe care îmi doream foarte mult să-l fac era Vf. Scara prin Ciubotea și Clincea. S-a întâmplat pe 18.08.2022, am ales urcarea prin Ciubotea și coborârea prin Clincea. Vremea nu era perfectă, fără condiții de ploaie, dar cu nori. Nu-i rău, așa nu ne bate soarele în cap. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

Știam că este un traseu solicitant atât din prisma lungimii, cât și a diferenței de nivel, dar și deosebit de frumos.

Traseul are o lungime de circa 20 km și o diferență de nivel

Sat Poarta (barieră) – Vf. Scara – 4 ore și 20 minute

De la capătul satului Poarta începe traseul, se poate ajunge cu mașina până la barieră, iar acolo este și zonă unde poate fi parcată fără probleme. Aici este o intersecție de trasee, Vf. Omu prin Ciubotea, 6-7 ore, Vf. Omu prin Clincea, 7 ore, Vf. Omu prin Valea Gaura, 6 ore și 30 minute. Noi ne-am încadrat pe triunghi galben, marcajul pe care trebuia să-l urmăm până la destinație, prin Valea Ciubotea. Având în vedere că noi nu voiam să ajungem până pe Omu, în 5-6 ore ar fi trebuit să ajungem pe Vf. Scara.

La 8:40 am plecat de la mașină. Prima parte este foarte lejeră, pe un drum forestier în stare perfectă. La un moment dat, în mijlocul drumului, am găsit un ,,scaun de urs destul de recent. Ups, hai să ne facem simțită prezența. Știam că suntem pe teritoriul lor, dar parcă nu voiam și dovada. 😀

Cu 10 minute înainte să ajungem la Refugiul Salvamont, am dat peste un indicator care arăta către Cascada Urlătoarea Clincii, punct roșu, 1 oră. Ar fi fost frumos să trecem și pe la ea, dar aveam destul de mers pentru ziua aceea.

La 9:20 am ajuns la Refugiul Salvamont, iar la 9:30 în Poiana Ciubotea, deși pe indicator erau trecute 30 minute. Din apropiere de refugiu am părăsit forestierul și de acolo a început să se accentueze urcarea. Poteca se desfășoară prin pădure, în urcare continuă. Nu avem puncte de belvedere, nu prea îmi plac mie traseele prin pădure, dar mă consolam cu peisajele care știam că vor urma o dată ajunși în căldarea glaciară. Am mai pozat niște bureți, am mai mâncat niște fragi, iar după două ore de plecare am ajuns la băncuța cu cea mai frumoasă priveliște. În sfârșit își fac apariția peisaje alpine.

vf. scara

Dar nu am scăpat încă de pădure, am mai mers jumătate de oră până am ajuns în partea inferioară a Văii Ciubotea. Valea e superbă, iar ceața este prezentă pe creastă.

vf. scara

Nici nu mi-a trecut prin gând că va fi o problemă. Când am ajuns în partea superioară mi-am dat seama că nu vom vedea nimic, dar tot speram să se ridice ceața.

vf. scara

Urcarea în creastă este solicitantă, iar faptul că nu vedeam nimic mă termina și mi se părea că mergem de o veșnicie. Nu mă stimula nimic. Am ajuns la o intersecție de marcaje, în apropiere ar fi trebuit să fie Vf. Scara. Dar dacă nu vedeam la 5 m în față, nu ne-am putut orienta. Am orbecăit prin ceață câteva minute, apoi am renunțat. N-am menționat frigul, vântul și faptul că eram uzi la picioare. Ne-am oprit să mâncăm ceva,  rapid ca să nu înghețăm. Nu cred că am trăit o dezamăgire mai mare.

Vf. Scara – Sat Poarta (barieră) – 3 ore și 30 minute

Ne-am întors la marcaje și am început coborârea pe bandă roșie. Prima porțiune a fost un pic mai dificilă, dar nu am avut probleme, ne-am ajutat de lanțuri unde am simțit și am străbătut-o în siguranță. Aici ar fi trebuit să fie partea cea mai impresionantă, zona Turnurilor Țigănești.

vf. scara
Moment de maximă vizibilitate în zona Turnurilor Țigănești

Ceața nu ne-a dat pace, abia în apropiere de Refugiul Țigănești am început să avem vizibilitate.

vf. scara

Coborârea este chiar plăcută, domoală, pe curbe de nivel, până la intrarea în pădure.

vf. scara

vf. scara

vf. scara

În pădure mai sunt câteva porțiuni mai abrupte, iar aproape de final am dat peste o exploatare care a distrus drumul forestier și a trebuit să ne facem drum prin pădure ca să nu intrăm în nămol până la glezne. Nimic interesant pe această porțiune, totuși, murele găsite pe lângă potecă ne-au îndulcit gustul amar pe care îl aveam după această experiență. Da, nu contează destinația, ci parcursul. Totuși, am urcat mai bine de 4 ore, aveam așteptări. Tot vreau să văd Turnurile Țigănești, dar nu aș mai face acest traseu.

La ora 17:00 am ajuns la mașină, deci, un total de 8 ore și 20 minute.

Alegerea acestui sens de parcurgere a traseului nu a fost o decizie ușoară, m-am documentat mult înainte, bloguri, postări din grupurile iubitorilor de munte. Iar explicația decisivă a venit de la cineva care a dat următorul răspuns: ,,urcarea prin Ciubotea este destul de susținută, iar eu prefer să urc porțiunile solicitante decât să le cobor.” Așa prefer și eu și am ales această variantă. Acum că am parcurs acest traseu, consider că am făcut alegerea corectă.

Într-adevăr urcarea a fost foarte solicitantă și continuă, nu aș fi vrut să cobor pe aici după 6-7 ore de mers. Coborârea prin Clincea mi s-a părut relaxantă având multe zone în care am mers pe curbă de nivel, și doar câteva porțiuni abrupte în zona Turnurilor Tigănești, dar care nu ne-au făcut probleme deoarece zona este asigurată cu lanțuri și șufe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *