De curând am aflat de existența unor chei, Cheile Bicăjelului, aflate în zona Cheilor Bicazului, dar prea puțin cunoscute. Acestea se află în Munții Hășmăș, în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș.
Traseul pe care vi-l propun astăzi are două puncte de interes: podul suspendat și cabina panoramică recent montată.
Intrarea în traseu este din Cheile Bicazului, din zona numită Podul Ungurilor, marcaj bandă galbenă. Nu este semnalizat începutul traseului, noi am pus pe Google Maps și ne-a indicat exact. Sunt și câteva locuri de parcare care erau ocupate când am ajuns noi, dar am găsit peste drum, câțiva metri mai în față.
În câteva minute am ajuns la primul pod peste Bicăjel și avem parte de primul moment de wow de pe traseu, aproape m-am speriat când m-am uitat, m-a luat prin susrprindere. 😀 În stânga noastră o stâncă uriașă ascuțită ne veghează, i se spune Santinela și este de-a dreptul impresionantă.
De aici ne-am afundat în pădure, iar în jur de 30 minute am ajuns la podul suspendat. Spectaculos! Eu nu am mai trecut pe un asemenea pod, adevărul este că poate crea probleme celor care au frică de înălțime.
Chiar dacă cabina panoramică amplasată pe marginea unei stânci a fost obiectivul nostru, podul suspendat la o înălțime destul de mare a fost atracția principală.
Am schimbat banda galbenă cu marcajul cruce galbenă către cabina panoramică. A urmat un urcuș destul de susținut preț de vreo 25 de minute, apoi am ajuns la punctul de belvedere estic, de unde se văd Cheile Bicazului și șoseaua care trece printre ele. Din două locuri se pot vedea în siguranță, iar un pic mai sus este pusă o bară de protecție deoarece există riscul de alunecare.
Am continuat spre stânga și în scurt timp am ajuns la un alt punct de belvedere, către partea sudică. Nu am zăbovit mult și ne-am văzut de potecă noastră. În curând am dat de marcajul punct galben dublu concentric care duce către cabină, în 15 minute am ajuns la ea. Este amplasată pe Piatră Poienii și ne minunăm de cum a fost montată exact pe buza prăpastiei. Se poate înnopta în ea contra cost, dacă se dorește, trebuie luată legătură cu Salvamontul.
Cred că mi-ar fi frică să dorm în ea, dacă prind vreun vânt puternic și mă zboară de acolo cu tot cu cabina. 😀 Știu că nu se poate întâmpla, dar creierul meu face tot felul de scenarii.
De aici se poate vedea drumul care trece prin chei și Piatră Altarului. Un pic mai sus este un telescop care poate fi folosit fără plată.
Ne-am întors la marcajul cruce galbenă și l-am urmat, dar în partea opusă traseului pe care am venit, către Șaua Țifrea. Am ajuns rapid în sa, 10 minute. În poiană am găsit o hartă și câteva indicatoare. Planul nostru de acasă era să mergem din șaua Tifrea, pe triunghi galben, către Lacul Roșu, apoi să urmăm banda galbenă și să ne întoarcem pe unde am venit.
Am găsit triunghiul galben și am continuat pe Drumul Vărăriilor o bucată de vreme. Nici urmă de bandă galbenă așa că am decis să ne întoarcem în sa și să coborâm în Cheile Bicazului, pe triunghi galben. În circa 20 de minute am ieșit la Serpentina mică și încă vreo 15 minute până la mașină.
În total au fost 3 ore (fără partea de mers pe șosea). Am scurtat traseul cu vreo 2 ore, dacă era vară îl continuam, dar în mai puțin de 3 ore se întuneca. Îmi era frică să nu găsesc marcajul bandă galbenă, cică ar fi un pic ascuns și mai greu de găsit fără o aplicație montană. Nu puteam risca să înnoptăm pe traseu orbecăind după marcaje.
Citisem că trebuie traversat Bicăjelul prin apă, venisem pregătiți cu două rânduri de saci groși ca să trecem răul fără să ne udăm. 😀
Din ce am văzut, peisajul se schimbă pe partea aceasta, în locul pădurii și al pereților stâncoși apar pășuni, fânețe, căpițe și colibe. Ador peisajele acestea!