Muzeul satului din Sibiu, lumea de altădată

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA se află la câțiva kilometri de Sibiu într-un cadru natural de excepție, rezervația naturală Dumbrava Sibiului. Este un muzeul în aer liber și se întinde pe 96 ha, din care expoziția propriu zisă, 42 ha. Încă de la intrare am zis că acesta este genul meu de muzeu. Are în dotare un lac și foarte mult spațiu natural. Noi am fost într-o toamnă târzie spre iarnă când nu mai era nicio urmă de vegetație și nici urmă de om, cel puțin la început. Sunt convinsă că în celelalte anotimpuri, în special primăvara și toamna, este o explozie de culori și viață. Practic, aici a fost reconstruit satul românesc cu tot ce însemna el: case, biserici, mori de vânt și de apă, obiecte tradiționale folosite în gospodării pentru treburile domestice, specifice fiecărei zone din România, ateliere pentru obținerea și prelucrarea materiilor prime, a produselor animaliere și vegetale pentru realizarea de îmbrăcăminte şi obiecte de uz gospodăresc, ocupațiile și meșteșugurile tradiționale.

Ne-am început vizita din partea stângă, pe lângă lac. Am trecut pe lângă băncuțele și scena de pe lac unde, vara,  au loc spectacole.

Dăm de o cherhana, construcție din lemn acoperită cu stuf, situată în imediata apropiere a unei ape și destinată primirii, sortării, preparării și depozitării temporare a peștelui prins în zona respectivă.

muzeul satului sibiu
Cherhana

De obicei, lângă o cherhana se construia o ghețărie. Aceasta avea scopul conservării peștelui și era formată dintr-o groapă adâncă, căptușită cu stuf și un acoperiș de lemn acoperit și acesta cu stuf. Este din Mahmudia, județul Tulcea.

muzeul satului sibiu
Ghețărie

Ajungem într-o zonă deosebită, ulița morilor. Prima care ne întâmpină este o moară plutitoare din Munteni, județul Vâlcea.

muzeul satului sibiu
Moară plutitoare

Intrăm în zona morilor de vânt. Este vorba de 5 mori de vânt aduse din Dobrogea, una dintre ele fiind cu pânze, singura moară de acest fel din România.

muzeul satului sibiu
Mori de vânt
muzeul satului sibiu
Mori de vânt

Dăm și peste un exemplar mai puțin întâlnit, moara cu cai din Sânpetru Mare, județul Timiș.

muzeul satului sibiu
Moara cu cai

Intrăm în sectorul  ocupațiilor tradiționale: agricultură, apicultură, pomicultură, viticultură.

muzeul satului sibiu
Gospodărie de agricultori cu șură, Mierța-Dragu, Sălaj
muzeul satului sibiu
Casă de agricultor sas din Hamba, comuna Sura Mare, județul Sibiu
muzeul satului sibiu
Gospodărie de pomicultori, Vlădești, județul Vâlcea

Deja vu? Seamănă foarte mult cu casa de pe bancnota de 10 lei. Doamne, ce chestii interesante aflați dacă mă citiți. 🙂

Abătându-ne de la aleea asfaltată și mergând pe potecuțe prin pădure, am ajuns în sectorul păstorilor. Aici sunt expuse diferite gospodării pastorale,colibe și stâne din mai multe județe ale țării.

muzeul satului sibiu
Gospodărie pastorală cu ocol întărit, Măgura, județul Brașov
muzeul satului sibiu
Gospodărie de boștinari-lumânărari din Sebeșul de Jos, județul Sibiu

Am ajuns în sectorul meșteșugurilor tradiționale: prelucrarea textilelor, metalelor, lemnului, olărit.

muzeul satului sibiu
Piuă hidraulică cu batere orizontală, Sichievița, județul Caraș Severin

Ceva de acasă…

muzeul satului sibiu
Dârstă cu două valuri și cu două vâltori, Nistorești, județul Vrancea
muzeul satului sibiu
Gospodării-atelier de prelucrare a cânepii, cea din stânga din Săsăuși, județul Sibiu, cea din dreapta din Lisa, județul Brașov
muzeul satului sibiu
Gospodărie-atelier de olărit, Marginea, județul Suceava

Un afiș ne informa că în cadrul muzeului se găsesc trei biserici din lemn, doar două am întâlnit.

muzeul satului sibiu
Biserica din lemn Pogorârea Sfântului Duh, Dretea, județul Cluj
muzeul satlui sibiu
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Bezded, județul Sălaj
muzeul satului sibiu
Complex arhitectural, Stolojani-Târgu Cărbunești, județul Gorj
muzeul satului sibiu
Gospodărie-atelier de dogar-rotar, Obârșa, județul Hunedoara
muzeul satului sibiu
Gospodărie-atelier de spătar, Răsculița, judeșul Hunedoara

Tot de acasă…

muzeul satului sibiu
Gospodărie-atelier de dogari, Nereju, județul Vrancea
muzeul satului sibiu
Gospodărie de negustor ambulant, Goiești, județul Alba

Aceasta este doar o mică parte a unuia dintre cele mai mari muzee în aer liber din Europa (unele voci spun că ar fi cel mai mare), alții spun că e și cel mai frumos muzeu în aer liber din Europa. Spun doar o mică parte deoarece patrimoniul muzeului are 346 de construcții și 35 240 obiecte. Treaba bună e că fiecare obiect expus are o plăcuță cu numele și zona de proveniență. Nu mai rămâne decât să vă rezervați câteva ore și să vă bucurați pe îndelete. Apropo, în sezonul cald se pot face plimbări cu bicicletele, cu barca pe lac și se poate pescui.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *