Plec în Toscana, iar

       Se apropie Paştele, nu al nostru, ci cel catolic şi acesta aduce cu sine 2 zile bine meritate de vacanță (ateii ăştia nu au 3 zile ca tot creştinul). După căutări de bilete de avion pentru Etna şi Taormina, prețurile m-au convins să mă redirecționez. M-am luat după proverbul ,,când nu ştii unde să te duci, alege Toscana”. Dar de data asta uşor mai sus față de ieşirile trecute. Suntem 4 şi o fetița drăgălaşă, nimic nu ne va opri. 🙂 Rezervare am făcut prin Booking.com, la un preţ rezonabil. Avem în program Pisa, Lucca şi de restul, Pistoia.

La Pisa, ştiți unde ne oprim întâi, nu? Exact, în Piazza Miracolelor. Vom vizita Duomul, poate Baptisteriul şi vom urca în turn. Apoi, vom lua la pas centrul istoric. Nu ştiu cum să vă zic, dar din ceea ce am citit, m-au decurajat. Blogosfera de călătorii spune că în afară de obiectivele din Piazza Miracolelor, Pisa nu mai oferă nimic interesant.

În Lucca sperăm să stăm mai mult. Am citit numai şi numai lucruri frumoase despre el. Ceea ce vreau musai să văd: Duomul, Piazza San Michele cu biserica San Michele in Foro, Torre Guinigi, Biserica San Frediano şi cât mai mult din centrul său istoric.

Pistoia o vom vizita doar dacă mai avem timp, dar sper că ne vom face măcar 2 ore. Aici ne ducem fără planuri, o vom lăsa să ne uimească la fața locului.

Aşadar, dacă ai vreo recomandare, sfat, noutate, hit me. Le aştept curioasă. Multumesc! :*

––––––––––––

2 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Eh, ce frumos tre’ sa fie sa fii atat de aproape de Toscana! Mi se pare inepuizabila in locuri interesante de vazut. Pe mine m-ar tenta foarte tare pentru o vacanta viitoare „Toscana rurala”, sa ma plimb agale prin sate si vii. Acum sa vedem cand ii va veni randul…
    Vacanta frumoasa sa aveti!

    1. E a treia oara cand merg in Toscana, nu te poti satura de ea, e incredibila. O vacanta de aia m-ar tenta si pe mine, cateva zile, lenevit pe terasa agriturismului cu vedere catre vii, vin bun, masina sa te poti misca din loc in loc. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *