Plimbare prin Andole, traseul T3, iarna

Pot spune că zona Bran-Moieciu-Fundata și celelalte sate din jurul lor este preferata mea, am fost de multe ori și tot vreau să revin. Lumea i-a simțit potențialul, dovadă fac numeroasele pensiuni și hoteluri ridicate. Dar alte minți mai luminate încearcă să conserve zona și să îndrepte atenția către pericolul unei dezvoltări turistice urban-industriale. Așa…

Continuă lectura

Crucea Caraiman sau Crucea Eroilor Neamului

      De la Sfinx, mi-am pus geaca în cap să-mi protejez urechile(v-am spus ce vânt rece sufla), am făcut dreapta şi am urmat calea Crucii Eroilor Neamului sau cum mai este cunoscută, Crucea Caraiman. Şi culmea, vântul nu mai era atât de crunt şi nici traseul nu a fost dificil. În 30 de minute, cronometrat, ne bucuram…

Continuă lectura

Către Babe şi Sfinx, pe Transbucegi

       Chiar dacă telecabina reprezintă varianta cea mai rapidă de a ajunge la Sfinx şi Babele, noi am ales varianta un pic mai obositoare, adică pe Transbucegi şi apoi pe jos circa 30 minute. Mai este şi varianta traseelor montane, pe care am exclus-o din start.       Tranbucegiul sau ,,Drumul Babelor” intră…

Continuă lectura