Pot spune că zona Bran-Moieciu-Fundata și celelalte sate din jurul lor este preferata mea, am fost de multe ori și tot vreau să revin. Lumea i-a simțit potențialul, dovadă fac numeroasele pensiuni și hoteluri ridicate. Dar alte minți mai luminate încearcă să conserve zona și să îndrepte atenția către pericolul unei dezvoltări turistice urban-industriale. Așa a luat naștere fundația non-profit CEM – Centrul de Ecologie Montană. Ei sugerează alt tip de recreere, ecoturismul, și propun 9 trasee marcate prin care cei interesați pot descoperi frumusețe cadrului natural și tradițional de la poalele Munților Bucegi, Piatra Craiului și Leaota. Aceste trasee însumează aproximativ 100 km și sunt de tip circuit sau buclă. Marcajul lor este reprezentat printr-un omuleț, iar fiecare traseu are o culoare specifică.
Unul dintre acestea este T3, plimbare prin Andole, pe care l-am făcut în al doilea weekend de februarie. Traseul este marcat cu omuleț albastru, are circa 8 km, iar ca timp ar dura 4-5 ore, noi l-am terminat în 3 ore. Nu ne-am grăbit, am mers constant și am făcut pauze scurte pentru foarte multe poze.
Traseul l-am început de la biserică, a fost mai comod deoarece am stat la Vlahia Inn care este în apropiere. Am urcat pe cărarea îngustă care pleacă din drumul principal către biserică și apoi am ținut marcajul. Am ajuns la Casa Inspectorului Tișcă, locuință reprezentativă în sat.
Luăm altitudine treptat, iar în fața noastră ni se deslușesc poienile și fânețele de pe dealuri, dominate de Munții Bucegi în fundal. Atât de pitoresc! Sunt atât de fotogenice aceste târle răsfirate pe dealurile din jurul satului, le-aș fotografia pe fiecare în parte, și am cam făcut-o. 😀 Am avut noroc și de o vreme absolut superbă.
Poteca și marcajul sunt vizibile, nu am avut probleme de orientare.
Am ajuns în Poiana Andolia și aici am pierdut marcajul, dar am mers pe cărarea formată prin zăpadă, pe la marginea pădurii, în dreapta poienii.
Nu sunt sigură că pe aici trebuia să mergem. Am trecut pe lângă o clădire în construcție și am ieșit la o târlă de unde un dulău nervos ne-a luat în primire. Nu ne-am pierdut cu firea, ne-am făcut că aruncăm cu zăpadă în el și a pierdut din avânt. Aici s-a terminat și cărarea. Pe partea opusă a poienii se vedea un drum care intră în pădure, așa că am mers într-acolo.
De aci avem vedere către Piatra Craiului, de vis priveliștea. Aș vrea să vin în fiecare anotimp să fac acest traseu.
Am intrat în pădure pe drumul forestier, dar nici urmă de omuleț. Am continuat pe el, aveam o senzație că pe aici trebuie să fie. Și așa a fost, l-am găsit un pic mai târziu și ne-am liniștit. N-am mai mers mult și a trebuit să părăsim forestierul și să urmăm omulețul prin pădure. Mare atenție! Aici nici urmă de om, bine că nu era zăpada așa mare. ,,Unde te duci, femeie, nu vezi că n-a mers nimeni pe acolo?”, zise soțul meu încurajator. Mi-am văzut de omulețul meu albastru. Am mers puțin prin pădure, apoi am ieșit într-un luminiș și am intrat, spre stânga, pe un alt forestier. Acesta este vechiul drum care făcea legătura între cătunul Cheia și Fundata. Urcușul devine mai susținut, bine că durează puținel, vreo 20 -30 de minute.
La ieșirea din Pădurea Magistratului am ajuns în apropiere de Complexul Cheile Grădiștei Fundata. Am avut un deja vù, partea asta a traseului am făcut-o anul trecut, în ianuarie. Am intrat în Fundata și coborâm spre centru. La începutul drumului sunt câteva case răsfirate cu vedere către Bucegi. În scurt timp am dat în drumul asfaltat, iar în apropiere de biserică l-am părăsit.
Am trecut pe lângă Casa Veche a familiei Stoian, transformată în muzeu, dar fără să o vizităm. Am coborât continuu până am ajuns într-o poieniță dominată de o formațiune calcaroasă. Aici, pe undeva, ar fi trebuit să facem stânga prin pădure. Noi însă am ținut drept înainte și am ajuns pe traseul omuleț verde. Nu ne-am întors, am continuat cu omulețul verde, trebuia să ne scoată în sat cumva. Bine am făcut, am ajuns astfel pe lângă târla cu cea mai frumoasă vedere. M-am îndrăgostit!
Am mai mers un pic prin pădure și am ieșit în fața pensiunii Carpatica Lodge, un pic mai sus decât ar fi trebuit.
A fost un traseu ușor care ne-a umplut cu energie pozitivă prin priveliștele de vis oferite. As vrea să refac traseul primăvara și toamna, și să mă plimb și pe celelalte 8 trasee.
