Focul Viu de la Terca, Lopătari

Focurile Vii, unul dintre fenomenele destul de rare în lume se găsesc și în România,  în doar 2 locuri: la Andreiașu în Vrancea și la Lopătari, satul Terca în Buzău. Pe cele de la Andreiașu le-am văzut de câteva ori, hai să le vedem și pe cele de la Lopătari. Primul pas, informații despre cum…

Continuă lectura

Mausoleele Vrancei, altare întru slava eroilor

       Vrancea a avut un rol important în Primul Război Mondial şi implicit în întregirea României. Pentru a aminti tuturor eroismul şi eroii căzuți în cruntele şi glorioasele bătălii, pe teritoriul județului au fost ridicate monumente în memoria lor. Că sunt simple cruci sau mausolee impunătoare, important e să nu uităm ce au…

Continuă lectura

Prahuda în culorile toamnei

       Nu ştiţi ce şi unde este Prahuda, aşa-i?  Este un sat care din punct de vedere teritorial aparţine comunei Paltin, judeţul Vrancea şi se află pe sinuoasa vale a Zăbalei. Dar de ce scriu despre el? Pentru că este satul meu natal, satul în care mi-au crescut visele şi doar de 4…

Continuă lectura

Muzeul Rădăcina Vrancei, Bârseşti

   Tot în căutare de muzee etnografice, după cel din Paltin, schimbăm valea şi ajungem pe valea Putnei, în satul Bârseşti. Satul a fost fondat de Bârsan, fiul cel mai mic al Babei Vrâncioaia, cea care i-a dat lui Ştefan cel Mare cei 7 fii ai săi pentru a-l ajuta în luptă. Muzeul se numeşte…

Continuă lectura

Muzeul etnografic din Paltin, Vrancea

     În zona montană a judeţului Vrancea, pe valea Zăbalei se află o comună în care inevitabila modernizare, nu a lăsat tradiţionalul fără suflu(de tot), Paltin. Vorbesc aici despre cel mai logeviv festival folcloric din Vrancea, ţinut în fiecare an în ultima duminică din luna iulie de 47 de ani şi despre subiectul de…

Continuă lectura