Cele mai frumoase locuri naturale din Vrancea

      Vrancea mea! Da, sunt o locuitoare a acestui judeţ, iubitoare de natură şi crescută într-o zonă deluroasă a Vrancei, pe valea râului Zăbala. Poate nu e cel mai cel dintre județe, dar patriotismul îmi şopteşte ca nu este altul ca el. Deh, patriotism local! Ceea ce mă bucură este faptul că încă mai există locuri unde ,, mâna omului nu a pus niciodată piciorul”. Munţii Vrancei încă păstrează caracterul sălbatic, dovadă fiind numărul mare de animale sălbatice. Ei ascund frumuseţi necunoscute turistului sau călătorului obişnuit care preferă cărări bătătorite în locul potecuţelor neumblate. Eu vă propun 10 astfel de frumuseți naturale, unele mai cunoscute, altele mai puțin.

  • Rezervaţia Naturală Cheile Tişiței. Se află în apropierea satului Lepşa şi se desfăşoară de-a lungul cursului inferior şi mijlociu al raului Tişița. Este un amestec între zone cu pereți aproape verticali şi zone depresionare (Ex.:La Pândar unde se află căbănuța) şi lunci largi. Acestea impresionează în fiecare anotimp, primăvăra când rezervația se trezeşte la viață, vara când este înflorită cu cele mai frumoase flori, inclusiv regina florilor, floarea de colț, toamna când se îmbracă în cele mai frumoase culori şi iarna ,,înfofolită” în cele mai mai groase şi strălucitoare straie.

  • Cascada Putnei. Tot în apropiere de Lepşa, pe valea Putnei se află cea mai mare şi importantă cascadă a județului. Căutată, admirată, iubită, Cascada Putnei se află la doar câţiva paşi de drum, iar coborârea este facilitată de scări. Şi iat-o în toată frumuseţea ei! Are o diferenţă de nivel de 14 m şi se desfăşoară pe o distanţă de aproximativ 80 m.

  • Rezervația Naturală Focul Viu. Este situat la aproximativ 40 km față de Focsani, în satul Andreiaşu de Jos, pe malul drept al Milcovului. Este un fenomen rar în Romania, astfel de emanații se mai întâlnesc la Lopătari, Buzau, în zona munților Apuseni şi în Depresiunea Colinară a Transilvaniei, însă, Focul Viu de la Andreiaşu de Jos reprezintă cea mai extinsă suprafață cu astfel de focuri (aproximativa 400 metri patrati) şi cu cel mai mare debit de gaz metan(circa 50 tone pe an).

  • Căldările Zăbalei. Este o rezervație naturală aflată în Munții Vrancei, pe raza comunei Nereju, la o altitudine medie de 1100 m în cursul superior al râului Zăbala, în zona de confluență cu Pârâul Zârna. Aceste căldări sunt, de fapt, excavaţii aproape circulare formate de vârtejurile apei curgătoare, sculptate în pachete compacte de gresii.

  • Lacul Negru. Se află în inima sălbaticilor munți ai Vrancei, pe teritoriul comunei Nistoreşti. Este un lac de baraj natural format pe Pârâul Negru. Martori sunt trunchiurile de molid scufundate şi încă vizibile. Localnicii îl cunosc sub denumirea de Lacul de Plămână, denumirea populară a unei plante care ar avea efecte curative pentru bolile de plămâni. Are o adâncime de aproximativ 7,5 m şi o suprafaţă de circa 1 ha. Se întâlnesc în turbăria de la Lacul Negru numeroase plante rare, cea mai reprezentativă este „Drosera Rotundifolia”, cunoscută ca Roua Cerului, o plantă carnivoră rară în ţară, cât şi în lume.

  • Cascada din Horn sau Mioarele. Este necunoscuta Vrancei, dar frumusețea nu i-o contestă nimeni. Este ascunsă pe un afluent al râului Coza, într-un decor pitoresc şi are o înălțime de circa 25 m.

Traseu: din satul Păuleşti, se urmărește marcajul bulină galbenă, se trece pe lângă Canton Alunul și continuă spre dreapta pe drumul forestier. La un moment dat, la o intersecție de trasee în apropiere de cascadă, marcajul se schimbă și trebuie urmărită bulina albastră. Bulina galbenă duce către Golici.

De la Salvamont Păulești sunt 15 km, dar cu o maşină mai înaltă se poate ajunge până în apropierea ei.

 

  • Cascada Muntioru. Aflată pe Valea Râmnicului, la granița cu județul Buzău, căderea de apă de circa 10 m înălțime este printre cele mai spectaculoase din Vrancea. Apa cade în gol peste peretele stâncos fără a-l atinge, iar acest aspect îi conferă unicitate printre cascadele județului . În anumite perioade debitul său poate fi scăzut, iar iarna se transformă într-un mic palat de cleștar.

Se ajunge la ea destul de ușor: din Vintileasca se ține drumul către satul Pleși (Purcelu), iar după circa 2 km se intră pe primul drum forestier de pe partea dreaptă. Urmărind marcajul triunghi albastru, în aproximativ 2 km cascada este pe partea stângă, semnalizată printr-un indicator.

  • Strâmtura Coza. Aceasta este o arie protejată de interes peisagistic și geomorfologic, situată în bazinul superior al văii Coza. Practic, sunt un fel de chei săpate în rocile friabile, numite fliș, de către apele curgătoare. De-a lungul timpului, aceste chei s-au adâncit, scoțând la suprafață strate de roci cu texturi și culori diferite. Acestea sunt gresii și argile policrome și s-au format în oligocen.

Traseul începe din satul Coza și este marcat cu bandă roșie. Marcajul se regăsește încă de la intrarea în sat, pe stâlpi sau podețe pentru a ajuta cu orientarea. Mașina am lăsat-o la ieșirea din sat, într-o poiană, chiar înainte de a trece apa. Poteca se desfășoară de-a lungul apei, când pe dreapta, când pe stânga. Nu am fost nevoiți să ne descălțăm, sunt punți din lemn care la prima vedere nu păreau rezistente, dar și-au făcut treaba.

Traseul dus-întors durează 60-90 de minute , este unul lejer și poate fi făcut de toată lumea.

  • Turnurile Cozei. Despre Munții Vrancei se știe că sunt sălbatici, acoperiți cu păduri, unii i-ar numi chiar obscuri. Dar ei au și zone de stâncărie de-a dreptul spectaculoase, dar nu atât de cunoscute, datorită faptului că Munții Vrancei sunt mai puțin umblați. Astfel de loc, à la Piatra Craiului, este zona Turnurile Cozei.

Traseul este cel care duce la Strâmtura Coza (vezi descriere mai sus), începe din satul Coza și este marcat cu bandă roșie. De la Strâmtura Coza se continuă pentru circa 2 ore și jumătate. Ca bonus, se pot întâlni capre negre pe stâncării, eu am observat un grup de 8 exemplare, dintre care și câțiva ieduți.

  • Cascada Păstaia. Este, poate, cea mai interesantă cascadă din Vrancea. Are o cădere în două trepte, înaltă, iar ceea ce o face unică este faptul că înainte de a se prăvăli peste stânci trece printr-o arcadă sau tunel săpat în piatră. E foarte probabil să fie cea mai înaltă cascadă din Vrancea (calculate ambele trepte).

Până de curând s-a crezut că altă cascadă ar fi Păstaia, dar acum totul s-a clarificat, a fost marcat traseul, iar în cel mai scurt timp urmează să se actualizeze și hărțile.

Traseu: are traseu comun cu cel către Cascada din Horn, bulină galbenă, până la Canton Alunul, apoi se desparte către stânga, bulină roșie, încă 2,3 km.

N-am cerut să fiu vrânceancă, am fost norocoasă!

––––––––––––––

4 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Vaai… sunt din Vrancea si nu am auzit de Caldarile Zabalei…ce rusine:(.. Trebuie sa bifez neaparat (acum ca stiu, multumita tie :D) acesta zona pentru ca arata tare interesant formatiunile acelea.

    1. Stai linistita, nu esti singura. Eu astazi am aflat de existenta altor cascade in Vrancea (excluse de Putna si Misina), Alunul si Mioarele, tare frumoase mai sunt.
      Zona e superba, mi-ar placea sa ma intorc toamna acolo, ce minunatie de culori trebuie sa fie. 🙂

      1. Am fost pe cheile Tisitei, la cascada Putna, în zona Lepșa, la Galaciuc SI urmează să vizitez anul acesta SI celelalte trasee in care se afla acele minuni ale naturii.

        1. Trebuie sa aveti mai multe zile la dispozitie. Nu-i bai daca nu reusiti sa le faceti pe toate, asa aveti motiv sa va intoarceti. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *