Târgul de Crăciun din Piazza Navona, Roma

ma3

     Târgul de Crăciun din Piazza Navona, Roma

          Scrisesem cu vreo lună în urmă despre pieţele de Crăciun din Roma şi cum sunt proaspăt întoarsă din Piazza Navona, haide să-ţi spun şi să-ţi arăt ce am văzut.

              Locaţia e superbă, nici că se putea alege un loc mai potrivit pentru astfel de eveniment. Piazza Navona mărginită de palate antice şi faimoase şi impunătoarea Basilica Santa Agnese in Agone iar  în centru  zeci de căsuţe din lemn cu numeroase produse şi idei de cadouri constituie cadrul ideal. Fontana dei Fiumi continuă să domine piaţa chiar dacă luminile tarabelor îţi luau ochii.

             Program-zilnic de la 10,00 la 1,00 iar în ajunul sărbătorilor şi în zilele de sărbătoare,10,00-2,00 până pe 6 ianuarie 2014.

Ce mia plăcut:

nu era aglomeraţie. Asta pentru că am avut inspiraţia să ne ducem în timpul săptămânii şi relativ devreme, în jurul orei 18,00.

abundenţa produselor. Găseşti orice îţi doreşte inima, de la dulciuri (mere caramelizate,turtă dulce, bomboane, jeleuri, zahăr ars cu alune sau nuci, ciocolată, etc.), până la decoraţiuni pentru brad şi casă, presepi, amulete, suveniruri, multe jucării de pluş, de fapt fooarte multe jucării de pluş.

caruselul şi celelalte jocuri pentru copii. Zona dedicată copiilor avea câteva opţiuni(tras la ţintă, aruncatul mingii în coş,etc.) iar caruselul nu era doar de formă sau pentru a da bine în poze, copiii chiar îl foloseau.

Ce nu mi-a plăcut:

puţine luminiţe. Numai tarabele erau luminate, deşi, credeam că mă va orbi puzderia de luminiţe, aşa cum am văzut la pieţele din România(Bucureşti, Sibiu, Cluj Napoca). La faza asta am rămas dezamăgită dar mă alină gândul că încă nu-i terminată 100%. Am văzut că era în construcţie un presepe (scenă cu Naşterea lui Iisus) deci, mai sunt speranţe.

nu era niciun brad împodobit. Încă! Speranţa de mai sus încă arde în mine.

lipsa băuturilor încălzitoare. Chiar dacă nu era frig aş fi savurat o ciocolată caldă sau un vin brule (vin fiert) că tot e sezonul.

                                        Fontana dei Fiumi-Fântâna Râurilor

fot

ma

mar8

mar6

mar4

mar5

mar3

mar2

mar1

mar

ma4

ma2mar7

mar9     

f1

f2

                             

Ho!Ho!Ho! Salutări din Roma şi Sărbători fericite tuturor românilor, oriunde aţi fi.

 

Un comentariu Adaugă-l pe al tău

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Protected by WP Anti Spam