Crăciun la Roma? Iată ce poţi face

Articol actualizat pe 11 decembrie 2015

       O, da, vine Crăciunul! Şi cum Roma este unul dintre oraşele de top pentru această perioadă, nu poate să-ţi dezamăgească turiştii. Începând cu ultimile zile ale lunii noiembrie şi până pe 6 ianuarie când se sărbătoreşte Epifania, Roma îmbracă straiele strălucitoare de Crăciun.

       Te numeri printre norocoşii care petrec Crăciunul în ,,Oraşul Etern” ? Citeşte ce poţi face în această perioadă în Roma.

  • Piețele de Crăciun. De la sfârşitul lui noiembrie şi până în prima săptămână din ianuarie, multe piețe din Roma se transformă în mici târguri de Crăciun, află care se află în apropierea hotelului în care stai şi fă-i o vizită. Cu siguranţă vei primi o doză puternică din spiritul Crăciunului. Piețele se umplu de tarabe cu decoraţiuni pentru brad, jucării, scene cu Naşterea lui Iisus, cadouri, dulciuri, ce mai, o nebunie. Din păcate, anul acesta, cea mai importantă piață de Craciun din Roma, cea din Piazza Navona, nu a fost organizată.
  • Messa di Natale/ Midnight Mass. Este binecuvântarea pe care o dă Papa mulţimii în ajunul Crăciunului. Chiar dacă numele o plasează la miezul nopţii, ea are loc de fapt la ora 22,00 în Basilica San Pietro. Biletele sunt foarte greu de opţinut pentru locurile din basilică, dar poţi foarte bine să o urmăreşti  din Piazza San Pietro pe marele televizor special instalat pentru această ocazie.
  • Expoziţiile cu scenele Naşterii lui Iisus. În italiană se numesc ,,presepi” şi au o foarte mare importanţă pentru credincioşii catolici.În Piazza del Popolo,sala Bramante are loc ediţia cu numărul 40 a expoziţiei anuale ,,100 Presepi”. A fost înfiinţat chiar şi un muzeu privat, lângă Forul Roman cu o impresionantă colecţie de piese din diferite materiale, circa 3000 de bucăţi. Ca o alternativă,poţi vedea aceste scene în bisericile din Roma.
                                                Presepe în biserica Santi Cosma e Damiano
                                           
  • Admiră oraşul noaptea. Decoraţiunile de Crăciun devin tot mai frumoase, mai strălucitoare, mai multe cu fiecare an. Centrul istoric este inundat de milioane de luminiţe colorate,decoraţiuni în diferite forme,principalele pieţe ospitează cei mai frumoşi şi înalţi brazi. Aşa că, imediat după apusul soarelui, îmbracă-te gros şi ieşi la plimbare în centru. Piazza del Popolo, Via del Corso, Piazza Venezia, Piazza Capitoliului, Coloseum-ul, Piazza San Pietro ,Piazza di Spagna nu ar trebui să le ratezi, aici Primăria nu s-a zgârcit deloc cu decorațiunile.
  • Bucurăte de dulciurile de Crăciun. În perioada Crăciunului, numărul dulciurilor explodează, la propriu. Magazinele, patiseriile, supermarket-urile sunt invadate de tradiţionalii panettoni (cozonacul italian), torrone (un fel de nuga umplut cu migdale,alune,nuci), pandoro (tot un fel de panettone doar că e simplu, fără stafide, ciocolată, alune, nuci, ci doar zahăr pudră). Yummmmy!
  • Petrece o zi la Auditorium. Din decembrie şi prima săptămână din ianuarie,Auditorium-ul se transformă într-un ,,Urban Village” cu decoraţiuni şi instalaţii strălucitoare, piaţă de Crăciun şi patinoar. Au loc diferite concerte, recitaluri şi multe alte activităţi.

Dar (că este şi un dar în toată fericirea asta) …singura neplăcere pe care o vei întâlni este programul muzeelor. Toate vor fi închise în ziua de Crăciun-25 decembrie şi 1 ianuarie, vor avea program redus sau vor fi închise în zilele dintre Crăciun şi Anul Nou. Dar gata cu negativitatea, cine are nevoie de muzee în fiecare zi? Când vor fi închise muzeele, vei aprofunda una din activităţile mai sus enumerate.

Atmosfera e deja instalată, pregătiţi să primim cadouri…hai,Crăciunule,hai!

–––––––––––

P.S.Haide să ne împrietenim şi pe Facebook, să vezi ce chestii interesante postez.

2 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Frumoasa prezentare. Puteti continua cu una de Anul Nou ? Unde se petrece, outdoor, unde sunt concerte, unde se aduna romanii si chiar…
    rominii?…Craciun Fericit!

Dă-i un răspuns lui valentin tigau Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *