Dobrogea: obiective turistice, unele foarte puțin cunoscute

Când spun Dobrogea, gândul meu nu se duce niciodată spre litoral, ci către Delta Dunării, Munții Măcinului și bujori sălbatici. Aici se află cei mai bătrâni munți din țară, dar și cel mai tânăr pământ românesc – Delta Dunării.

Este locul de răscruce al mai multor civilizații care și-au lăsat amprenta asupra teritoriului, astfel, regiunea se mândrește cu numeroase cetăți și situri arheologice. Aici se află singura zonă de litoral din țară, la mare căutare în sezonul estival. Poate fi o destinație de excepție pentru turismul viticol și gastronomic. Și partea care îmi place cel mai mult, locuri naturale pitorești de excepție, eu pentru asta mă întorc iar și iar în Dobrogea.

  • Locuri naturale

Delta Dunării

Obiective turistice în Dobrogea – Delta Dunării

Delta Dunării este un obiectiv turistic major din Dobrogea, importantă atât la nivelul tării, dar și european. Este a doua cea mai mare deltă din Europa și adăpostește peste 300 de specii de păsări și 45 de specii de pești, multe dintre ele rare, iar mii de păsări din diferite locuri ale lumii vin să cuibărească. Din 1990 este parte a Patrimoniului UNESCO, fiind considerată rezervație a biosferei.

Este locul ideal pentru iubitorii de natură, pentru cei care pescuiesc și pentru gurmanzi. Eu mă încadrez în prima categorie, am fost în deltă să mă plimb cu barca pe canale, să admir fauna și peisajele caracteristice și am avut din plin.

Important de știut: accesul turiștilor în Rezervația Biosferei Delta Dunării se face pe baza unui permis de acces și acesta costă 5 lei de adult. Noi l-am plătit când eram deja în barcă trimițând sms la numărul 7494 cu numele noastre. Mai multe detalii despre permisele și taxele din Delta Dunării găsiți AICI.

Cheile Dobrogei

Obiective turistice în Dobrogea – Cheile Dobrogei

Fac parte din Rezervația Naturală Cheile Dobrogei care se întinde pe mai multe hectare, dar lungimea propriu zisă a sectorului de chei are circa 2 km. Acestea s-au format în urmă cu aproape 2 milioane de ani și au avut, cândva, peste 1000 m înălțime. Astfel, ele sunt cele mai vechi chei din România. Astăzi abia ajung la puțin peste 100 m în anumite sectoare.

Peisajul este unul impresionant, cu formațiuni geologice spectaculoase. Cândva aceste roci se aflau sub apă, iar acum se pot observa urmele recifilor de vârstă paleozoică. În zonă se mai găsesc și câteva peșteri monumente ale naturii, unele cu importanță arheologică, ca Peștera La Adam unde s-au găsit fosile cu o vechime de circa 100.000 de ani sau Peștera Craniilor unde, conform arheologilor care au studiat zona, în urmă cu 2500 de ani aveau loc ritualuri religioase și chiar sacrificii umane.

Capul Doloșman

Obiective turistice în Dobrogea – Capul Doloșman

Capul Doloșman este o faleză stâncoasă și abruptă, constituită din roci cretacice și se întinde pe o lungime de circa 3 km. Este declarată arie protejată, rezervație de tip faunistic și floristic de interes național deoarece asigură condiții de cuibărire și hrană pentru diferite specii de păsări, dar și pentru reptile.

Cheile Chediului

Obiective turistice în Dobrogea – Cheile Chediului

Munții Măcinului au și văi cu pereți abrupți și cascade. Am ajuns la ele când ne-am rătăcit căutând intrarea pe traseul Cozluk, după ghiocei. Doar primăvara se găsește apă prin chei, noi am fost în februarie și doar un firicel curgea. Cheile sunt foarte frumoase, cu pereți înalți și înguști, care pot fi parcurse, mai bine zis, escaladate, de cei mai curajoși.

Nu este un traseu marcat către chei, dar din apropierea intrării pe traseul Cozluk, în apropiere de marele stejar, se face stânga. Cărarea este bătătorită și urmând-o vă va duce până la intrarea în chei.

Rezervațiile naturale cu bujori sălbatici

Luna mai este cea mai bună perioadă pentru a descoperi poienile de bujori sălbatici. Aceștia cresc pe dealurile nu tocmai înalte, în poieni semi-umbrite. În Dobrogea, cele mai importante rezervații naturale unde pot fi întâlniți bujorii sunt:  Fântâna Mare, Beidaud, Dealul Bujorului, Babadag-Codru, Enisala, Ciucurova. Noi i-am întâlnit pe traseul către Țuțuiatu și pe Cozluk.

Bujorul sălbatic românesc este o specie pe cale de dispariție și este protejată de lege. În octombrie 2022 a fost declarat floarea națională a României, de asemenea, este și simbolul veteranilor Armatei Române.

  • Trasee turistice
Obiective turistice în Dobrogea – Munții Măcinului

Munții Măcinului sunt cei mai vechi munți ai României, cu o vârstă onorabilă de circa 295 milioane de ani. Odată niște coloși, acum abia ajung la 467 m cât are cel mai înalt vârf, Țuțuiatu.

Ei sunt străbătuți de mai multe trasee turistice, peisagistice, tematice, ecvestre, cicloturistice, fiecare cu frumusețea lui. Traseele au grade diferite de dificultate, astfel Munții Măcinului sunt accesibili unei game largi de turiști. Orice traseu vei alege, sigur vei avea parte de peisaje spectaculoase.

Noi am parcurs 4 dintre acestea, dar intenționăm să ne întoarcem și să explorăm mai multe poteci.

Culmea Pricopanului

Traseul începe din localitatea Măcin, de lângă Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, are o lungime de 8 km și este marcat cu bandă albastră.

Cei 8 km ai traseului i-am făcut în 4 ore. Poate fi considerat traseu de geoturism deoarece acesta se desfășoară printre roci care s-au format în urmă cu aproximativ 255 milioane de ani.

Cea mai mare altitudine a Culmii Pricopanului este Sulukul Mare (370 m), am ajuns și la Sfinxul Dobrogean, bătrânul înțelept care veghează întreaga zonă. Alte vârfuri atinse au fost: Caramalău(277 m), Vraju (335 m), Vf. Piatra Râioasă (346 m), Sulukul Mic (316 m).

Spre sfârșitul traseului am dat peste o zonă cu roci monolitice. Era o abatere de doar câteva zeci de metri. Am descoperit roci de diferite forme și dimensiuni care mai de care mai interesante, în genul trovanților. Acește roci au rezultat prin dezagregarea și exfolierea blocurilor granitice.

Vf. Țuțuiatu, 467 m

Din Greci începe traseul către Vf. ȚuțuiatuMarcajul este triunghi albastru, iar durata este în jur de 2 ore, în funcție de antrenamentul fiecăruia. Traseul este ușor, se merge prin pădure, dar și prin zone cu vegetație sărăcăcioasă și stânci. Pe acest traseu am întâlnit cele mai multe țestoase, iar gușterii și șopârlele erau la tot pasul.

Traseul tematic Poveștile Măcinului

Este un traseu tip circuit amenajat cu panouri informative despre Munții Măcinului. Are o lungime de 6 km și este marcat cu punct albastru.

Intrarea în traseu este din Greci, de la capătul satului, în stânga de unde se termină drumul asfaltat. Din zona panourilor turistice se intră pe Valea Racova, potecă comună cu Dealul cu drum marcat cu triunghi roșu.

Chiar dacă este un traseu destul de scurt, este foarte frumos și interesant.

Pot fi întâlnite specii de plante și animale de importanță europeană ca Garofița pitică, Stânjenelul de stâncă, Gușterul dobrogean, Țestoasa dobrogeană.

O zonă importantă din cadrul parcului este Rezervația Moroianu, descrisă la punctul 5 de pe traseu având-o în față, ca reper. Se diferențiază de celelalte zone din Măcin prin speciile de floră foarte variate și extrem de rare, unele cu proveniență din Caucaz, Iran sau Asia Mică.

Cozluk

Traseul începe din Greci, continuă pe lângă centru de vizitare până se termină asfaltul. Apoi, pe lângă pădure, se trece pe lângă niște stâni, pe lângă Pietrele Mariei, cele 3 delușoare din mijlocul câmpului, până la intrarea în traseu. Se urmărește punct roșu care apare chiar din Greci, pe stâlpi, apoi  pe copaci și pietre.

Este un traseu tip circuit, iar lungimea diferă în funcție de locul unde lăsați mașina. Noi am făcut circa 12 km, am parcat mașina cu câteva sute de metri înainte de intersecția cu poteca care duce către Cheile Chediului.

În mare parte, traseul se desfășoară prin pădure, cu puține puncte de belvedere, iar finalul, în jur de 2-3 km, pe marginea lanurilor, pe drum de pământ.

Are foarte mare căutare primăvara, în lunile februarie – martie când ies ghioceii și în mai în perioada înfloririi bujorului sălbatic. O porțiune am făcut-o în februarie 2019 după ghiocei, iar anul acesta, în mai, l-am parcurs integral.

Important: se percepe o taxă de intrare pe traseele marcate, 6 lei de adult, care se poate achita la punctul de lucru din Măcin, la sediul APNMM din Tulcea, la rangerii administrației, la automatele de bilete ale APNMM amplasate la Cetățuia și Greci sau în contul RO57 BTRL 0370 1202 U452 99XX deschis la Banca Transilvania. Datele necesare pentru plată sunt:

R. N. P. Romsilva  Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului R.A.

Cod fiscal: RO25543282

Detalii plată: Tarif vizitare PNMM-SPA

  • Cetăți

Enisala

Obiective turistice în Dobrogea – Cetatea Enisala

Cetatea se află la circa 2 km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină peste lacurile Razim și Babadag. Este vizibilă cu mult înainte și este o emblemă a regiunii.

A fost construită în secolul XIV cu scop militar și de supraveghere a traficului naval. Dar s-au găsit urme de locuire în zonă încă din prima parte a Epocii de Fier. Zidurile de incintă s-au păstrat destul de bine, au înălțimi între 5 și 10 m, grosimi între 1,5 m și 1,85 m, iar la exterior prezintă 8 turnuri de apărare. Este singura cetate medievală din zonă care a rămas în picioare până în zilele noastre. În interiorul zidurilor nu este nimic de vizitat, poți cuprinde totul cu o singură privire. Dar de sus se văd alte fețe ale Dobrogei: câmpurile aride (am fost la sfârșit de septembrie), lacurile și canalele care fac legătura între ele, pâlcuri de copaci.

Argamum

Obiective turistice în Dobrogea – Cetatea Argamum

Cetatea datează din secolul VI î.Hr. Ruinele sunt puțin vizibile, majoritatea vestigiilor sunt acoperite de pământ și așteaptă să fie scoase la lumină. Până acum au fost identificate câteva elemente arhitectonice: zidul de apărare, bazilici paleocreștine, sistemul de apărare și câteva străduțe.

  • Lacuri

Iacobdeal

Obiective turistice în Dobrogea – Lacul Iacobdeal
Lacul s-a format într-o carieră de granit și se află în apropiere de Turcoaia, județul Tulcea. Este proprietate privată, iar tariful de vizitare este 5 lei/adult.
Locul e amenajat, cu mai multe activități de agrement: plimbare cu barca, ceea ce am făcut și noi, 20 lei/oră, foișor cu grătar, camping, pescuit, terasă, închiriere de șezlonguri.

Dobrogea ne impresionează de fiecare dată, ne arată cât este de diversificată și câte fețe poate avea.

Vom mai reveni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *