Maratonul bisericilor fortificate

           După ce am vizitat biserica fortificată din Prejmer, m-am îndrăgostit iremediabil. Atât de mult încât am făcut un maraton al bisericilor fortificate. Ne îndreptam către Sighişoara, dinspre Braşov, după ce am oprit la Racoş şi la Rupea, de restul timpului numai biserici am vizitat.

Prima în drumul nostru care ne interesa a fost Viscri, da, da, vestitul Viscri, faimos datorită Prințului Charles. De pe E60, din Buneşti, ne-am abătut spre stânga 8 km.

biserici fortificate viscri

Prima în drumul nostru care ne interesa a fost Viscri, da, da, vestitul Viscri, faimos datorită Prințului Charles. De pe E60, din Buneşti, ne-am abătut spre stânga 8 km. Ştiam că este închis între 13 şi 15, era în jur de 12:45, am fi vrut să ne grăbim un pic, dar drumul se înrăutățea pe moment ce înaintam pentru a sfârşi în a fi neasfaltat în Viscri. Nu pot înțelege alegerea prințului, dar, hei, fiecare cu păsărelele lui. Am reuşit, totuşi, să ajungem cu vreo 2-3 minute înainte de închidere, dar norocul nostru a fost doamna mai în vârstă de la bilete care a zis că nu poate închide ştiind că turiştii vin de departe pentru a vizita biserica şi ar fi o mare nedreptate să găsească închis. Ne-a luat o piatră de pe inimă. De biserică ce să spun, ar fi interesantă, dacă n-ar exista pericolul de a-ți cădea ceva în cap. N-am văzut-o sigură deloc, ba mai mult, te şi avertizează că dacă urci în turn, o faci pe propria răspundere. Biserica a fost construită în secolul XIII şi se află în Patrimoniul UNESCO. Este cea mai veche biserică din țară în care se mai țin slujbe. Interiorul este simplu, colorat, cu balcoane interne nesigure. În podul zidului de la intrare şi în camerele de jos a fost amenajat un mic muzeu cu obiecte vechi.

biserici fortificate viscri

Program -10-13 şi 15-18

Preț bilet-4 lei/adult

Ne-am întors către drumul principal, nu înainte să ne oprim la Buneşti. Am avut noroc şi aici, domnul care are cheile tocmai ce ajunsese. Biserica a fost construită în secolul XIV pe locul unei biserici mai vechi, fortificată în secolul XVI şi recent restaurată. De fapt, încă se mai lucrează deoarece lemnul din partea de la intrare a fost afectat de o ciupercă. În timpul renovărilor au descoperit pe pereții din dreptul altarului fresce vechi şi au reuşit să le salveze. Interiorul este tipic bisericilor fortificate, cu balcoane, arcade şi altar din lemn.

biserici fortificate bunesti

Continuăm către Meşendorf. Tot de pe E60, din Criț, la stânga 6km. Drumul mai bun decât cel spre Viscri. Biserica am găsit-o închisă, am sunat la numărul afişat pe poartă şi am intrat. Se află pe un deluşor, nu este ncicio dificultate în a o găsi şi se zăreşte printre copacii care parcă îi sunt gardieni. A fost atestată documentar în secolul XIV, a fost construită în stil romanic, dar după renovări stilul gotic timpuriu pune stăpânire pe înfățişarea ei. Interior îngrijit, balcoanele sunt pictate cu motive săseşti, iar altarul poliptic are 4 tablouri.

biserici fortificate mesendorf

Înainte de a ieşi pe E60, ne-am oprit întâi la Criț. Ştiam că marțea este închisă biserica, am ajuns acolo, am împins uşor de uşă, a căzut un fel de mâner şi am intrat. Nu sunt atât de convinsă că aveam voie, dar n-a fost nimeni să mă oprescă, aşa că am continuat. M-am dus țintă spre biserică, înainte ca cineva să mă ia de o aripă şi sa mă scoată afară. Interiorul pare nou, se pare că a fost recent renovată, nu pot spune că îmi place. Biserica a fost construită în jurul anului 1500, dar acea veche biserică a fost demolată în anul 1810, construindu-se alta nouă în stil neoclasic. Din vechea biserică au mai rămas zidurile fortificate exterioare.

biserici fortificate crit

Ne continuăm maratonul cu Saschiz, ea este exact pe şosea, fără nicio abatere pe drumuri cu surprize.

biserici fortificate saschiz

Dar surpriza am avut-o acolo, biserica era închisă, în fiecare marți e aşa, ştiam, dar speram să nu fie adevărat. Mi-ar fi plăcut biserica, o simțeam. Dar cât mi-a plăcut clopotnița sau turnul de apărare… Este construit din piatră şi cărămidă, iar grosimea zidurilor este de 3 m. A doua zi, când am ajuns la Sighişoara, am avut un deja-vù, seamănă izbitor de mult cu Turnul cu Ceas. Am aprofundat subiectul şi am aflat că atunci când turnul de apărare a fost transformat în clopniță, Turnul cu Ceas din Sighişoara a fost modelul după care s-au inspirat. Apropo, biserica face parte din Patrimoniul UNESCO. Şi ca să nu ne fie oprirea în zadar, am urcat la cetate. O zărisem din depărtare, ruinele veghează semețe asupra satului. Am putut ajunge cu maşina până la baza dealului, iar de acolo vreo 10 minute pe jos. Cetatea ar fi fost construită în anul 1347, dar astăzi este o ruină. Eu sunt convinsă că o vor reabilita şi pe aceasta, ar fi păcat să n-o facă, şi am promis că voi veni să o vizitez.

DSC05327

Următoarea oprire, Biertan. Şi dumneaei în Patrimoniul UNESCO. Tot de pe E60, din Şaroş pe Târnave, la stânga, 8 km. Una din cele mai frumoase biserici fortificate, ziduri de protecție şi turnuri semețe. A fost construită între 1493-1522 în stil gotic târziu cu elemente renascentiste.

biserici fortificate biertan

Interesantă este scara din lemn ce duce spre biserică, aduce cu cea din Sighişoara, doar că e mai mică.

DSC05601

Are 3 ziduri de apărare, 3 bastioane şi 7 turnuri. În interior se află cel mai mare altar poliptic din Transilvania dintre cele mai importante biserici. Dar şi mai interesantă este încuietoarea uşii sacristiei care are un sistem de închidere în 19 puncte din jur împrejur. Desigur că n-am văzut-o, am citit despre ea după vizită.

biserici fortificate

biserici fortificate

Program

-1 aprilie-31 octombrie: zilnic, 10-17 (13-14 pauza de masă)

-1 noiembrie-31 martie închis

Preț bilet: 8 lei/adult

4 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Ce frumos! La urmatoare vizita in tara vreau si eu sa merg sa le vad. Sunt superbe, pacat ca nu sunt restaurate si valorificate mai mult. Si drumurile refacute….

    1. De fapt, multe sunt restaurate, dar au facut mai mult rau decat bine, nu s-au folosit materii prime adecvate si au distrus aspectul original. Iar drumurile, vai de mama lor.

Dă-i un răspuns lui Alina Gheba Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *