Mausoleele Vrancei, altare întru slava eroilor

       Vrancea a avut un rol important în Primul Război Mondial şi implicit în întregirea României. Pentru a aminti tuturor eroismul şi eroii căzuți în cruntele şi glorioasele bătălii, pe teritoriul județului au fost ridicate monumente în memoria lor. Că sunt simple cruci sau mausolee impunătoare, important e să nu uităm ce au însemnat aceste pierderi şi importanța lor pentru țară. Pe locul în care s-au ținut cele mai importante lupte, s-au construit mausolee pentru comemorarea acestor evenimente şi pentru a adăposti rămăşițele pământeşti ale eroilor morți pentru patrie. Vrancea are 4 astfel de mausolee, semne de recunoaştere ale sacrificiilor soldaților.

Mausoleul de la Mărăşeşti este un monument dedicat eroilor din Primul Război Mondial şi este aşezat pe locul unde, în anul 1917, au avut loc luptele de la Mărăşeşti. Trupele române au câştigat lupta împotriva celor germane, deşi erau numeric inferior. Monumentul adăposteşte osemintele a 5073 soldaţi, ofiţeri şi a copilului-erou, Măriuca Zaharia care a oferit informaţii preţioase despre poziţia trupelor germane, dintr-un punct de observaţie, situat într-un copac. În centrul mausoleului se află mormântul generalului Eremia Grigorescu al cărui ordin: ,,Pe aici nu se trece” , a rămas în istorie.

Mausoleul din Focşani adăposteşte osemintele a 2619 eroi distribuite în cripta comună şi în firide. Mormintele sunt organizate pe regiuni, Panciu, Focşani, Năneşti. Fondurile pentru construirea mausoleului au fost obținute prin donații publice. Lucrările pentru ridicarea lui au început în anul 1925 şi au continuat până în 1927. Din 1927 se lucrează cu întreruperi lungi din cauza lipsei de fonduri, lucrările necesare terminării mausoleului fiind realizate în anul 1940.

Mausoleul din satul Dragosloveni, Soveja. Acest mausoleu este dedicat eroilor căzuţi în luptele care au avut loc pe Valea Şuşiţei împotriva armatelor germane şi adăposteşte în osuar rămăşitele a peste 1600 de soldaţi neidentificați, inclusiv ostaşi austrieci, germani, maghiari, iar în cripte 528 de soldați identificaţi. Construcția lui a început în anul 1923, a fost finalizat în anul 1928, dar închiderea criptelor a fost realizată în 1929 când a avut loc şi inaugurarea. Fondurile pentru construirea mausoleului au fost strânse din donații, dar o contribuție importantă au avut-o locuitorii din Soveja.

 

Mausoleul de la Mărăşti a fost construit pentru a adăposti osemintele soldaților căzuți pe câmpul de luptă de la Mărăşti din anul 1917. Inaugurarea Câmpului Istoric de la Mărăşti are loc pe 10 iunie 1928 când se pune şi piatra fundamentală a mausoleului care va adăposti osemintele eroilor din localitate. În subsolul mausoleului se găsesc sarcofagele cu osemintele generalilor Alexandru Averescu, Arthur Vaitoianu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu. Construcția s-a întins pe mai mulți ani, tot din cauza lipsei de fonduri. A fost terminat în anul 1938, iar între anii 1940-1941 are loc reînhumarea osemintelor.

       Cele 4 mausolee au suferit daune de-a lungul timpului, fie din cauze naturale cum ar fi inundațiile sau cutremurele, fie din cauze economice. Vestea bună că de curând au fost toate reabilitate prin proiectul ,,Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial”, proiect finanțat de Uniunea Europeană.

       Aceste edificii sobre au fost ridicate în semn de mulţumire pentru ai noştri curajoşi soldați, oameni simpli sau calificați, dar care nu s-au dat la o parte din calea duşmanului când a încercat să ia ceea ce ne aparținea. Sunt mândră că sunt strămoşii mei şi vor avea recunoştintă veşnică din partea mea, a tuturor pentru că tot ceea ce avem şi suntem acum, se datorează lor.

6 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Noroc cu fondurile europene caci daca ar fi dupa Guvernul României nu s-ar aloca in veci bani pentru „pietre” care nu folosesc nimanui…
    Am vizitat doar mausoleul de la Marasesti si tin minte ce frisoane m-au trecut cand am urcat scarile intunecoase care duceau sus, la cupola. Cel mai impresionat a fost pustiul meu, Andrei (avea 6 ani pe atunci), care a calarit cu voiosie tunurile aflate in fata mausoleului 🙂 .

    1. ,,Pietre care nu folosesc nimanui”, adevarat si trist ca cei de la conducere gandesc asa.
      Frisoanele acelea le-am simtit si eu cand am urcat, era intuneric si nici nu stiam daca avem voie. 🙂

  2. Ah… ce aproape erau mausoleele în excursia noastră prin Vrancea! La Mărăşeşti am vrut chiar să ne oprim în toamnă, dar „a dat cu virgulă” la factorul timp.
    Ah… cu câte am rămas datori prin zona aceasta! Abia aştept să mai ajung, sper că la vară!
    Ioana

    1. Vei avea timp, mai ales la cel de la Marasesti ca poti oricand sa te opresti daca esti in trecere,fara sa ocolesti sau sa intri in oras. 🙂

  3. Pe langa Mausoleul Eroilor din Focsani stau eu. Imi aduc si acum aminte ca intram asa cu teama, de fiecare data cand mai mergeam duminica (la slujbe).

    1. Eu am facut liceul in Focsani si nu am fost niciodata. Recuperez in vara asta, plus cel de la Marasti. 🙂

Dă-i un răspuns lui Poveştile Mele Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *