Sovana şi Sorano, descoperim o altă față a Toscanei

      Vizita la Pitigliano a durat puțin, aceasta poate fi combinată lejer cu unul sau două orăşele din împrejurimile lui. Noi am ales Sovana şi Sorano. Acest trio, Pitigliano, Sovana şi Sorano se numeşte I borghi del tufo, adică Burgurile de tuf, şi fac parte dintr-o arie extinsă, Parcul arheologic al tufului cu numeroase canioane săpate în acest material omniprezent în această zonă, cât şi necropole etrusce. Sunt orăşele mici, adesea lăsate deoparte, dar  frumusețea lor este de necontestat. Toscana nu este doar despre Florența, Siena şi alte destinații cunoscute publicului larg, mai sunt şi ele, aceste burguri mici pe care am putea să le considerăm o altă față a Toscanei.

Sovana face parte din Borghi più belli d’Italia şi se află la circa 7 km de Pitigliano. Am lăsat maşina în parcarea cu plată, parcă 50 de cenți/oră (doar gratis e mai ieftin) şi ne îndreptăm spre centru. Câteva sute de paşi şi am intrat în orăşel. Ne sare în vizor strada pavată cu cărămidă şi modul în care a fost aşezată. Un indicator ne arată dreapta spre Duomo şi stânga spre centru. Hai să mergem la Duomo, ne hotărâm. O stradă foarte animată, nu de oameni, ci de flori în ghivece de la ferestrele şi uşile caselor, pisici, ne conduce spre el.

sovana

sovana

Se află departe de centrul locuit, înconjurat de livezi de măslini şi multă linişte. Este exact pe gustul meu, doar din tuf vulcanic, şi mă rog ca şi interiorul să aibă acelaşi aspect. M-am săturat să mă păcălească, exterior vechi şi interiorul văruit, vopsit, fără nicio urmă din aspectul original.

sovana

sovana

Construcția lui a început în secolul XI şi s-a lungit pe mai multe secole. Cumparam bilete, 2,00/persoană, dar cu specificarea că dacă la ieşire vrem să cumpărăm o carte, ne va scădea aceasta sumă din prețul ei. N-am rezistat, mi-am cumparat ceva pe sufletul meu, Toscana în 56 de itinerarii, de la 12,00€, la 8,00€. Intrăm în biserică, o minunăție, din omniprezentul tuf vulcanic, aşa cum am sperat, cu excepția stâlpilor care împart biserica în 3 nave.

sovana

Acum mergem spre centru. Ne întoarcem pe aceeaşi stradă, ajungem în locul pe unde am intrat şi continuăm spre dreapta. Se pare ca ne apropiem de centru, mici baruri, terase, trattorii îşi fac apariția. Aşa a fost, dăm în piazza principală şi cea mai mare, Pretorio pe numele ei. Aici un pic mai multă forfotă. Cele mai importante clădiri aici se găsesc: Palatul Comunal, Biserica Sfânta Maria, Palatul Pretorio.

Piazza Pretorio, în fundal, clădirea cu turn este Palatul Comunal, construit în secolul XII

sovana

Biserica Sfânta Maria, tot de prin secolul XII şi restaurată în 2003

sovana

Palatul Pretorio, construcție romanică din secolul XII-XIII

sovana

Mai continuăm puțin şi ajungem la ruinele unui castel care a fost construit în secolul XI.

sovana

Aici se termină şi orăşelul. Treabă bună, avem timp berechet pentru celălalt.

sorano

Următorul şi ultimul pe ziua aceea a fost Sorano. Şi acesta, ca şi Sovana şi Pitigliano, este de origine etruscă şi s-a dezvoltat tot pe tuf vulcanic. Este numit şi Matera Toscanei datorită numeroaselor grote rupestre săpate în tuf şi este cel mai ,,bătrân” dintre cele trei. Ne place cum se prezintă din depărtare. Intrăm prin una din cele două porți, Porta di Sopra sau Arco del Ferrini, parcurgem strada principală şi ajungem la Biserica Collegiata di San Nicola, din secolul XIII. Nu putem să nu observăm Turnul cu Ceas care ne priveşte de sus.

sorano

Ne-am plimbat prin centrul istoric cu ale sale căsuțe care par a ieşi una din alta, străzi, străduțe şi alei specifice acestor oraşe medievale, le-am colindat în lung şi-n lat, unele ne-au scos la marginea lui şi aşa am ajuns la una din anticele porti de acces, Porta Merli

sorano

…iar altele ne-au condus către Masso Leopoldino care vegheză şi domină orăselul. Acesta este o structură fortificată cu o amplă terasă de unde se poate admira toată zona înconjurătoare.

sorano

Aici se află turnul care ne-a întâmpinat la intrare.

sorano

După toată plimbăreala asta ştiți ce ar merge? O relaxare în apa caldă de la Termele din Saturnia. Da, aşa ne-am imaginat şi noi, liniştiți şi relaxați, poate şi cu un cocktail în mână. Ei, dar treaba a fost altfel, mult prea diferită de cea imaginată de noi. Ajunşi acolo am observat că toți au gândit ca noi, aproape că nu mai aveai loc. Şi când te gândeşti că am avut costumul de baie toată ziua pe mine…

–––––––––––-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *