Cinque Terre, pomul lăudat?

Cinque Terre, paradisul de pe Coasta Ligurică inclus în Patrimoniul UNESCO, Raiul pe Pământ, Perla Ligurică. Oare?

Cum să spun că pe mine Cinque Terre nu m-a lăsat chiar cu gura căscată? Nu ştiu de ce, poate din cauză că o comparam cu Coasta Amalfitană, care, între noi fie vorba, nu-i ajunge nici la degetul cel mic. Poate din cauză că orăşelele şi-au păstrat mai mult caracterul pescăresc şi nu pot să spun că-mi place, îi lipsește ,,je ne sais quoi-ul”. Cel puțin Riomaggiore, cu el am început, mi s-a părut dezordonat, murdar.

Să o luăm cu începutul… Am avut la dispoziție o zi să parcurgem cele 5 pământuri. Am plecat la 3 dimineața din Roma, pe la 8 eram acolo cu umbrele, geci impermeabile că se anunțase vreme rea. Cred că am speriat norii cu atitudinea noastră optimistă că am avut o vreme neaşteptat de frumoasă. Mijloc de locomoție a fost maşina şi nu, n-am avut probleme cu parcarea.

Începem cu Riomaggiore şi gândul nostru a fost să mergem pe Via dell’Amore, dar acolo aflăm că e închisă. Bun, mergem să vizităm sătucul.

cinque terre
Riomaggiore

Trecem pe lângă o biserică, apoi pe lângă alta şi ajungem într-un loc de unde putem admira faimoasa Stradă a dragostei, frumoasă, don’le, n-ai ce-i zice. Erau primele ore ale dimineții, iar partea aceasta era lipsită de orice urmă umană, în afară de noi.

cinque terre
Biserica San Giovanni Battista
cinque terre
Fragment din Via dell’Amore

Apoi coborâm către țărm. Trecem pe străzi foarte înguste și abrupte, alei ar fi corect spus, case înghesuite, dar nu impresionează cu frumusețea. Ajungem în zona golfului unde erau ancorate sau abandonate niște bărcuțe pescărești, iar de aici avem altă perspectivă asupra orășelului. Aproape că pare frumos.

cinque terre
Riomaggiore de lângă mare

La întoarcere am folosit strada principală, turistică, plină de magazine cu suveniruri și toate nebuniile, baruri și mici restaurante. Și mai multă lume.

Plecăm către al doilea sătuc, Manarola, sunt un pic dezamăgită, dar sper ca acesta să fie mai interesant. Până să ajungem în centru, trecem printr-o mică piață unde era o biserică și o clopotniță. Continuăm spre centru, coborâm niște trepte și am ajuns pe strada principală. Mare aglomerație! Ținem stada aceasta până la mare și de acolo spre dreapta să descoperim locul de unde se fac faimoasele fotografii. Chiar este frumos din acest punct, căsuțele sale colorate și cocoțate pe stâncă îi dau un aer tare pitoresc.

cinque terre
Manarola
cinque terre
Manarola (poză cu telefonul)

Al treilea pe listă este Corniglia. Acesta este singurul dintre cele cinci pământuri care nu are ieșire la mare, el se află deasupra tuturor. Cu mașina am urcat, într-un fel, am intrat prin spate. Am găsit și parcare, un pic cam depărtișor față de celelalte două.

cinque terre
Corniglia

Corniglia este orășelul medieval tipic italienesc, dacă nu făcea parte din cele cinci, trecea cu ușurință neobservat. Are și o parte bună, o superbă priveliște asupra mării.

cinque terre

Ajungi la ea dacă urmărești mulțimea. În drumul nostru ne-am luat o înghețată scumpă, un coif cu fructe de mare prăjite, iar la plecare am cules direct de la sursă un rucsac de lămâi.

La Vernazza a trebuit să trecem prin stație, nu cred că am văzut vreodată atât de mulți oameni într-un spațiu relativ mic, cât m-am bucurat că am venit cu mașina, am mers noi mai mult pe jos, dar nu ne-am călcat în picioare. Intrarea în oraș este oprită de o barieră, doar mașinile care aprovizionează activitățile au acces, și posibil, locuitorii.

Strada principală ne-a dus la malul mării. Are chiar și o mică plajă cu nisip, spre deosebire de primele două unde am văzut că era stâncoasă. O biserică străjuiește intrarea în orășel dinspre mare, Santa Margherita di Antiochia pe numele ei.

cinque terre
Vernazza

Vernazza are în dotare și un castel, Doria. Acesta este construit pe o stâncă abruptă și făcea parte din vechiul sistem de fortificații. Am ajuns la el urcând pe alei foarte înguste și urmărind indicatoarele. Turnul Belforte domină castelul și împrejurimile, din care se vede orășelul și coasta stâncoasă.

Intrarea costă 2 euro/persoană.

cinque terre

cinque terre

Ultimul este Monterosso al Mare, ajungem după amiaza, iar niște nori nu prea prietenoși își fac apariția, totuși ploaia ne-a prins în mașină în drum spre cazare.

Acest orășel este cel mai mare dintre toate și mai dezvoltat, mai multe restaurante, taverne, baruri, foarte multe magazine cu suveniruri și o plajă destul de mare cu nisip fin. Centrul istoric este plan, nu mai sunt urcușuri și coborâșuri și o atmosferă tare plăcută. Privindu-l din interior, Monterosso al Mare este cel mai frumos.

cinque terre
Monterosso al Mare

Fiind un oraș foarte des atacat de pirați, acesta a avut un sistem de apărare format din ziduri și turnuri de veghe. Unele sunt în stare bună și acum, Turnul Aurora de pe malul mării, construit în secolul XVI și unul în centrul istoric.

cinque terre

Concluzii:

  • Orășelele care alcătuiesc Cinque Terre arată bine de departe, ca ansamblu.
  • Cea mai bună perioadă pentru a vizita Cinque Terre este primăvara, toamna și de ce nu, iarna, dar a se evita sezonul estival. Noi am fost la început de mai și era destul de aglomerat, nu vreau sa-mi imaginez cum este vara.
  • Mă bucur că am venit cu mașina, cred că am o idee despre cum este în plin sezon în trenuri și gări.
  • Manarola este cel mai frumos dintre toate.
  • Nu va mai exista o a doua vizită, dar îmi pare bine că l-am văzut.
2 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Buna seara, parcurgand postarea dumneavoastra inteleg inca o data ca nu intotdeauna descoperim ceva frumos atunci cand primim recomandari pentru anumite locatii turistice. In urma cu un an de zile, o buna prietena, a vizitat castelul Doria si a colindat regiunea. Recomandarea a fost sa ajung, sa vizitez si sa ma relaxez. Prin tot ce ati relatat ma gandesc insa ca nu merita atat de mult timpul si efortul, va multumesc si va doresc o toamna minunata!

    1. Buna ziua! Ceea ce am scris este stric parerea mea, foarte multe persoane m-ar contrazice, ne uitam la acelasi lucru, dar fiecare il vede diferit. Cel mai bine e sa va duceti personal si apoi sa decideti daca v-a placut sau nu.
      Numai bine va doresc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *