Data: 30.10.2022
Sunt mai multe trasee pentru a ajunge la Lacul Vulturilor, noi l-am ales pe cel cu plecare din Crașna. Care, apropo, localitatea este în județul Covasna, nu în Buzău, așa cum am crezut eu până la fața locului, scuzați-mi ignoranța.
Face parte din Masivul Siriu, a cărui punct maxim este Vf. Mălâia, 1662 m.
Noi am venit dinspre Buzău, și chiar la intrarea în Crașna am făcut stânga pe un drum forestier. Marcajul l-am găsit un pic mai în față, pe pod, triunghi albastru. Am mers pe acest drum circa 5 km, chiar dacă e forestier, starea lui este bună. Intrarea în traseu este marcată cu un indicator micuț, aflat pe partea dreaptă, în dreptul unui pod care are balustradă doar pe partea stângă. Aici am parcat mașina.
Pod – Lacul Vulturilor – 2 ore și 25 minute
Am traversat podul, aici am regăsit marcajul. Traseul se desfășoară tot pe un drum forestier, dar în stare mai proastă pentru a fi parcurs cu mașina, dar foarte bun pentru parcurgerea lui la pas. Înclinația e ușoară, foșnet de frunze, vreme perfectă, susurul râului Urlătoarea care ne însoțește când pe dreapta, când pe stânga, e o adevărată plăcere. După circa 2 km cotim spre dreapta, iar urcarea se accentuează. Aceasta ar fi partea mai grea a traseului, dar nu e de speriat. Se domolește la ieșirea din pădure, iar până la lac se menține așa.
La ieșirea din pădure am avut parte de o surpriză frumoasă, acești nori pufoși care brăzdau cerul. Cât de frumos!
Am ajuns la o intersecție de marcaje, Lacul Vulturilor, punct roșu, 20 minute, Vf. Mălâia, cruce roșie, 70 minute. Lăsăm vârful la o parte, nu știm dacă vom urca la el, iar dacă o vom face, va fi după ce ajungem la lac.
Am trecut prin Poarta Vânturilor și parcă am ajuns în altă lume. Bătea vântul atât de tare că aproape ne muta din loc.
Întâi am trecut pe lângă Lacul Sec, o mlaștină formată prin colmatarea aproape în întregime cu mușchi a unui lac de adâncime mică.
În câteva minute am zărit și Lacul Vulturilor și cabana înconjurată de copaci. Pare micuț de aici, deși are 1 ha în realitate. Lacul e alimentat din ploi, topirea zăpezilor și din izvoarele de la poalele Culmii Mălâia, cu o adâncime maximă de 2 m.
A trebui să mai coborâm un pic ca să ajungem lângă ochiul de apă. Vântul a continuat să bată foarte tare și aici, am căutat un loc mai la adăpost pentru pauza de masă.
Am decis să urcăm pe Vf. Mălâia, dar nu urmând traseul din Șaua Poarta Vânturilor, ci urcând direct în creastă de lângă lac.
Lacul Vulturilor – Vf. Mălâia (1662 m) – 40 minute
Era varianta cea mai rapidă, dar nu și cea mai ușoară, urcatul pieptiș a fost o provocare. Am făcut multe pauze de admirat peisajul. 😀
În creastă am găsit marcajul și am continuat spre stânga. Marcajul întâlnit era cruce galbenă, am găsit chiar și un indicator, deși, la intersecția de trasee era trecut cruce roșie. Oricum marcajele sunt foarte rare, dar crucea roșie nu am întâlnit-o nici măcar o dată.
Chiar și fără marcaj tot am fi intuit unde este vârful.
Din creastă se vede foarte bine peisajul din jur cu Penteleul, Ciucașul și am observat și ochiul de apă din Lacul Sec, pe care nu l-am văzut când eram în apropierea lui. De pe vârf am văzut chiar și Lacul Siriu.
Pentru a ne întoarce trebuia să coborâm în partea opusă lacului, de unde începea traseul către Vf. Mălâia. Prima porțiune a fost pe creastă, apoi am început să coborâm, dar fără a urmări marcajul, de-a coasta, cum s-ar zice, printr-o zonă unde nu erau jnepeni. În 20 de minute am ajuns poalele culmii, la indicatorul care arăta 60 de minute până pe vârf. Iar din acest punct, încă o oră și 30 minute până la mașină.
Deși urcatul pe Vf. Mălâia era opțional, mă bucur că am făcut-o și sunt încântată și de varianta de traseu aleasă. Nu știu dacă era mai bine să urcăm întâi pe vârf și apoi să coborâm către lac.
