Parcul Monştrilor-frumosul grotescului

Îmi place să descopăr locuri mai neobişnuite, diferite de cele considerate magneți pentru turişti. Asta nu înseamnă că le evit pe acelea, nu degeaba au ajuns la un aşa nivel, dar din când în când îmi vine să mă duc în locuri mai puțin umblate/cunoscute. Cu Parcul Monştrilor am făcut strike, este de departe cel mai ciudățel loc în care am fost. Judecat după numărul de copii care se zbenguiau printre monştri şi cât de curioşi erau cu privire la identificarea lor, aceştia îl adoră şi nicidecum să fie speriați.

Se află în Provincia Viterbo, în Bomarzo la circa 100 km de Roma. Nu se intră în orăşelul medieval Bomarzo, ci se virează la dreapta care duce în parcarea de lângă casa de bilete. Probleme de orientare nu au fost, totul este foarte bine semnalat.parcul monstrilor parco dei mostri

Înapoi la ale noastre… E un complex artistic şi cultural unic în lume. Se mai numeşte Bosco Sacro (Pădurea Sacră) şi a luat naştere în anul 1552 cu numele Villa delle Meraviglie (Vila Minunilor). A fost dorința printului Pier Francesco Orsini, numit şi Vicino Orsini, ajutat de arhitectul Pirro Ligorio care a sculptat figurinele în rocă vulcanică. Cred că nu prea erau pe treaba lor (ori prințul, ori arhitectul), dar nu ai ce reproşa, este într-adevăr un loc altfel. Un loc cu aspect înfricoşător care ascunde extraordinare şi monstruoase sculpturi. Aceste sunt inspirate din mitologie, diferite animale, monştri, o casă strâmbă, totul ascuns  într-o pădure răcoroasă, ceea ce il face un loc ideal de vizitat vara.parcul monstrilor parco dei mostri

Motivele realizării lui nu sunt certe, dar se consideră că a fost construit în onoarea soției lui moarte prematur, fiind un mod de a-şi arăta tristețea. Dar anumite inscripții dovedesc că nu ar fi doar acesta motivul.« Voi che pel mondo gite errando vaghi di veder meraviglie alte et stupende venite qua, dove son facce horrende, elefanti, leoni, orchi et draghi. » (Voi ce hoinăriți prin lume să vedeți superbe şi mari minuni veniți aici unde sunt fețe oribile, elefanți, lei, căpcăuni şi dragoni.) sau « Tu ch’entri qua pon mente parte a parte et dimmi poi se tante maraviglie sien fatte per inganno o pur per arte. » (Tu care intri aici spune-mi dacă multe minuni sunt făcute pentru a duce în eroare sau pentru artă.)

Se găseşte şi un mic templu în care este îngropat cuplul care a restaurat parcul după ce a fost abandonat după moartea ultimului Orsini, Giancarlo şi Tina Severi Bettini. Acesta a fost construit după 20 de ani față de celelalte sculpturi şi a fost dedicat celei de a doua soții a lui Orsini.parcul monstrilor parco dei mostri

Istoricii şi filologii au încercat să explice labirintul de simboluri. Au găsit teme antice şi motive din literatura renascentistă, dar au rămas înca multe mistere ale căror explicație nu va fi găsită vreodată.

parcul monstrilor parco dei mostri

parcul monstrilor parco dei mostri

Căpcăunul este cea mai înteresantă sculptură din parc. Această figură umană cu privire îngrozitoare şi gură larg este punctul culminant al vizitei. Dacă celelalte erau protejate de un gard simbolic, acesta poate ,,să te mănânce”. Nu te speria, înăuntru este un ambient foarte plăcut, se găseşte o masă şi bănci sculptate în piatră.

parcul monstrilor parco dei mostri

De reținut!

Câinii nu au voie, dar este un loc special amenajat pentru ei unde vor putea fi lăsați.

Parcarea este gratuită şi se află chiar înainte de intrarea la casa de bilete.

Nu sunt piste special amenajate pentru persoanele cu deficiențe locomotorii. Se poate intra, dar nu vor putea ajunge la toate statuile.

Împreună cu biletul îți este dată şi o hartă a parcului, orientați-vă cu ajutorul ei, aşa sunteți siguri că nu ați omis nicio sculptură.

Imediat după casa de bilete se află un bar, o tavola calda şi o librărie cu suveniruri şi cărți.

Preț bilet: 10,00 €/adult, 8,00 €/copii

Program: 8,30-19,00 (1.04-31.10) şi de la 8,30 la apusul soarelui în perioada 1.11-31.03.

Cum se ajunge: Autostrada A1, ieşirea  Attigliano, apoi direcția Bomarzo.

 

4 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Toată istoria împrejurărilor în care s-a născut acest parc al monștrilor o găsiți în Romanul istoric al scriitorului Manuel Mujica Lainez intitulat BOMARZO. Este excepțional.

  2. Wow, nu am auzit pana acum de locul asta, pare din alta lume! Si cu atatia copaci, umbra, cred ca locul perfect pentru zilele alea sufocante de vara

    1. Nu e prea cunoscut si nu ma refer numai la straini.
      Da, este locul perfect sa evadezi vara, noi am fost intr-o zi destul de calduroasa de primavara si a fost asa bine. Mai ales ca nu ai limita de timp, intri dimineata, iesi seara.

Dă-i un răspuns lui Alexandra V Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *