Data: 13.09.2023
Al doilea traseu din Munții Rila, după Circuitul cel 7 lacuri, a fost cel către Vf. Musala, cel mai înalt vârf din Bulgaria și din Peninsula Balcanică. Am avut cazare în Borovets, localitatea de unde urma să urcăm cu telecabina în zona alpină.
Stația de jos a telecabinei se află peste drum de hotelul Samokov. Am văzut pe hartă două stații: Lift Yastrebets și Yastrebets Gondola – Middle station. Întâi am oprit la prima opțiune, am fost și am întrebat dacă de aici urcă telecabina către Vf. Musala, mi s-a confirmat și cu ocazia asta am văzut și prețurile, 30 leva de adult. Din ceea ce citisem înainte pe diferite site-uri, eu știam de 15 sau 20 leva. M-am gândit că este 30 leva de aici și prețurile respective erau de la Middle station. Ok, hai să mergem acolo că sunt doar 5 km. După vreo 2 km ar fi trebuit să părăsim drumul principal, dar cel pe care trebuia să intrăm era închis cu o barieră. Așa că ne-am întors, întâi la cazare să lăsăm mașina, apoi la telecabină.
Am aflat mai târziu că articolele respective erau de prin 2015, de aici și diferența de prețuri. 😀
A mers foarte repede, și la bilete, și la îmbarcare. În telecabină încap 6 persoane, 3 cu fața către sensul de mers, 3 cu spatele. Pe traseu există o stație intermediară, cea la care voiam noi să urcăm, se oprește câteva secunde, dar nu trebuie să coborâți. Ultima urcare este la ora 17:30, ultima coborâre este la 18:00.
Foarte important de știut, lunea și marțea telecabina este închisă.
Stația de sus este situată la altitudinea de 2369 m și am ajuns în 25 minute, iar diferența de nivel dintre cele două stații este de 1046 m. Vedem și vârful, avem oleacă de mers. Lăsați moldoveanca să zică ce vrea. 😀
Am continuat către dreapta pe un drum forestier lat, pe curbă de nivel, circa 4 km, până la Cabana Musala. 50 de minute am făcut până aici. Lângă cabană găsim primul lac de pe traseu, Dolno Musalensko Ezero.
Din acest punct pornesc două trasee către vârf, unul urcă prin dreapta lacului, altul prin stânga. Unde să o luăm că nu înțelegem nimic de pe indicatoare. Câteva persoane care păreau că fac parte dintr-un grup organizat au mers prin stânga lacului, ăsta a fost indiciul decisiv. Un pic mai sus am dat peste alt lac, cu o culoare superbă, un verde smarald.
Am început să urcăm mai serios, printr-o zonă plină de bolovani de toate dimensiunile care semăna cu o avalanșă de pietre. La capătul acestei urcări se află alt lac, și mai frumos, cu o culoare turcoaz, Alekovo.
Peisajul a devenit gri, nici urmă de vegetație, doar lacurile glaciare mai aduceau un pic de culoare. Nu mă așteptam să găsim atât de multe lacuri, acestea sunt dispuse în cele 4 praguri glaciare. Lacul situat la cea mai mare altitudine este Lacul Înghețat, 2709 m, la care am ajuns în curând. Pe malul lacului este amplasat Refugiul Everest.
A urmat o ultimă urcare cu o diferență de nivel de circa 200 m pe o distanță de 1 km. Mai sus poteca se bifurcă: traseul de vară, mai ușor și traseul de iarnă care implică escaladarea lespezilor. Nu ne complicăm viața fără rost și am mers pe traseul de vară. Mai aruncăm câte un ochi în urma noastră să admirăm peisajul, stați liniștiți, l-am recuperat de fiecare dată. 😀
După 3 ore și 10 minute, iată-ne la 2925.40 m. Era liber lângă borna care marca vârful și nu am stat la coadă. Cu această ocazie am făcut un upgrade al vârfului cel mai înalt pe care am urcat până în acest moment, de la 2544 m cât are Moldoveanu la 2925 m.
Zona din jurul vârfului este întinsă, ca un platou. Atât de întinsă că a fost construită o stație meteorologică care este situată la cea mai mare altitudine din sud-estul Europei.
Am făcut o pauză mai lungă, de masă și leneveală, și ne-am bucurat de frumusețea crestelor semețe care ne înconjurau din toate părțile.
Ne-am întors pe același traseu până la Lacul Alekovo și de aici am schimbat direcția pe cărarea care ne-a scos la primul lac, de unde noi am ales să urcăm prin stânga lui.
Pe parcurs am mai trecut pe lângă un lac, mai micuț și care părea cel mai afectat de seceta din acea perioadă.
