2015, la revedere

        Doar câteva zile au mai rămas până când anul 2015 va fi istorie. Trag linie şi pare să fi fost un an bunicel. Uitându-mă peste articolele postate pe blog, mi-au revenit în minte emoțiile acelor clipe. M-am gândit că ar fi drăguț (da, da, drăguț e cuvântul  :p) să le aştern pe toate în acelaşi loc, ca o retrospectivă a anului. Cu această ocazie am retrăit cu nostalgie fiecare primă dată din locurile în care am fost, mi-am amintit de durerile de picioare şi trezitul cu noaptea în cap care acum sunt amintiri plăcute, chiar şi vizita la Napoli a devenit agreabilă între timp.

Toate călătoriile le-am făcut în Italia şi doar Italia va fi atâta timp cât voi locui în Roma. Da, iubesc țara asta. Dacă asta mă face un cetățean rău, atunci, îmi asum consecințele. Am călătorit de fiecare dată cu aceleaşi persoane, un cuplu de prieteni şi fetița lor de doar 4 ani care ne este fină. Ne acordăm numele de cele mai plimbărețe persoane ale grupului nostru de prieteni. Nu cred că ne contrazice cineva. 🙂

2015-12-27_15.18.18

Nu m-am lungit prea mult, am fost concisă şi a ieşit asta.

Ianuarie. Nu ştiu cum am reuşit să ne convingem să lăsăm căldura casei şi să plecăm în plimbări. Cumva s-a întâmplat şi am ajuns la Civita di Bagnoregio. Cât mi-am dorit să-l văd şi ce emoție să-i calc podul de la intrare. Apoi am ajuns la Orvieto

Pictures1

Februarie. Frigul ne-a cam ținut în casă, doar o vizită la Catacombele Sfântului Calist de pe Appia Antica din Roma.

Martie. S-a lăsat doar cu o ieşire după ghiocei în Parcul Munților Lucretilli, apoi la zăpadă, la Gran Sasso şi o revizită la Villa Adriana, Tivoli.

2015-12-27_15.24.31

Aprilie. În prima săptămână a fost Paştele catolicilor şi asta a adus cu sine zile libere. Am profitat fără să stăm pe gânduri şi am plecat iar spre Toscana, mai exact Pisa, Lucca şi Pistoia. Pisa va rămâne adânc imprimată în viețile noastre, este oraşul în care ne-am logodit, chiar acolo în fața turnului înclinat. Eram în culmea uimirii şi fericirii.

2015-12-27_16.57.58

Spre sfârşitul lunii ne-a prins iar dorul de ducă şi am plecat spre Calcata, un fost orăşel abandonat datorită pericolului de prăbuşire şi repopulat de artişti neconformişti, şi Capranica.

Pictures2

Mai. Pe la începutul lunii am vizitat Viterbo şi Parcul Monştrilor din Bomarzo, cel mai ciudat parc din câte există, iar ultimele 2 zile ale lunii le-am petrecut la Napoli. Nu ne-a plăcut, dar nu ne pare rău că l-am cunoscut.

Pictures3

Iunie. Este luna în care am făcut cea mai îndepărtată ieşire, tocmai în Puglia şi Basilicata la Matera, Alberobello şi Ostuni. A fost şi cea mai râvnită şi ne-a plăcut la nebunie.

Pictures4

August. A coincis cu vacanța petrecută în România şi am profitat cât am putut. Atenția ne-a fost îndreptată către Transilvania, parcă ştiam că va fi declarată cea mai bună regiune de vizitat în 2016, o spune Lonely Planet şi eu sunt în totalitate de acord. Am bifat 6 biserici fortificate– Viscri, Buneşti, Meşendorf, Criț, Saschiz şi Biertan, am petrecut o zi în Sighişoara, am ,,cucerit” cetăți- Rupea, Râşnov, Făgăraş, am vizitat două dintre cele mai frumoase castele ale României, Peleş şi Bran, am descoperit lângă Racoş câteva rarități ale României- Vulcanul stins, Coloanele de bazalt şi Lacul de smarald.

Pictures5

Septembrie. Se rezumă la o vizită la Villa dei Quintilli din Roma, o fostă vilă maiestoasă şi de mari dimensiuni construită în jurul anului 150 d.H, şi la o excursie de o zi la Peştera Pastena, în Provincia Frosinone.

2015-12-28_10.59.51

Octombrie şi noiembrie au fost luni moarte din punct de vedere al călătoriilor. Doar o singură ieşire în octombrie, la Cave(Lazio), la Sagra della castagna, un fel de festival al castanelor.

Decembrie. Închei în forță anul cu vizitarea oraşelor Ferrara, Bologna şi San Marino. Câtă frumusețe am putut vedea în 3 zile, nu-mi vine a crede. Partea şi mai interesantă e că am ajuns în perioada Crăciunului, iar Ferrara şi San Marino le-am admirat şi seara cu toate decorațiunile aprinse, ce spectacol! Urmează să scriu pe blog, stay tune!

2015-12-27_15.30.48

Doar enumerându-le îmi dau seama că a fost un an destul de plimbăreț, cel mai plin de până acum. Dar parcă mai vroiam. Ce ți-e şi cu oamenii ăştia, niciodată nu sunt mulțumiți. 🙂 Nu pot să-mi doresc decât ca anul viitor să fie cel puțin la fel sau mai bogat. Am mai stâns în palmares 8 locații UNESCO italiene şi am ajuns la 17. Ştiți de obiectivul meu,nu? Cel cu locațiile UNESCO din Italia? Dacă nu, aici este lista. Am ajuns la circa 80 de biserici vizitate în Roma din cele circa 900 şi numărătoarea continuă în 2016.

2015, mulțumesc!

2016, sunt pregătită, uimeşte-mă!

Dragii babei, un an nou fericit şi să ne citim cu bine în anul ce vine.

La mulți ani!

8 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Pai Felicitari pentru logodna si La Multi Ani!!! Iti doresc cat mai multe impliniri pe toate planurile si sa ne incanti cu mai multe articole :)! Because i love Italy, too si pentru ca avem nevoie de ponturile tale legate de aceasta bellissima tara! :)))

    PS: Quatro micii con mustar! 😀

    1. Multumesc, Alexandra si la multi ani si tie si numai, numai impliniri sa ai in anul acesta.
      P.S. Te perfectionezi, incepi sa ,,parlare italiano”. Ciao! :))

  2. Ai calatorit in aproape toate lunile anului.
    Italia este una dintre cele mai frumoase tari ale lumii;
    o vizitez si eu de cate ori am ocazia;
    le dau dreptate celor care spun ca orice calatorie iti deschide mintea 😉
    Alina, „keep on traveling”!!!! 😉

    1. Da, in unele mai mult, in altele mai putin sau deloc. Sunt de acord cu tine in legatura cu Italia, iti doresc sa o vizitezi cat mai mult posibil. Si nu doar Italia. 🙂 Spor, Liliana.

  3. La multi ani si la cat mai multe calatorii si in 2016! Italia este o tara minunata si eu as explora-o la fel de mult daca as locui acolo ;). O explorez si asa ori de cate ori am ocazia.
    PS: Felicitari cu intarziere! Fericire va doresc, sa fie intr-un ceas bun!

    1. Multumesc, Larisa, un an nou fericit si cu cat mai multe calatorii posibile.
      Stiu ca si tie iti place Italia( ar trebui sa formam un grup :)) ), te urmaresc cu mare drag si sunt o mare fana a fotografiilelor tale. Succes in continuare.

  4. La multi ani, Alina! 🙂

    Sa fiti sanatosi, ca sa puteti calatori cel putin la fel de frumos si in 2016!
    Un an noi plin de bucurii si impliniri!
    Si sa te vedem mireasa, oriunde iti vei dori tu!!! 😉

    Pupici!!!
    :* :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *